6 surprize simple, dar foarte apreciate de copii de ziua lor
Micile ritualuri pe care le realizezi pentru copil de ziua lui de naștere vor deveni amintiri care îl vor susține inclusiv la vârsta adultă, așa că de ce să nu realizezi lucruri speciale care nu necesită foarte mult timp?
Când vine vorba despre ziua de naștere a celui mic precis te gândești la o mulțime de cadouri și nu te-ar deranja deloc să sărbătorești chiar toată săptămâna. Alegi diferite rețete, faci o listă cu prietenii lui pe care vrei să-i inviți și selectezi diferite tematici pentru petrecere. Deși unele persoane ar putea spune că exagerezi să știi că nu este nicio problemă dacă faci tot ce poți pentru a-i oferi o zi cu totul specială copilului tău. Nu vei avea la dispoziție foarte multe ocazii pentru că timpul trece repede, iar amintirile pe care le vei crea ar putea pune bazele viitoarelor zâmbete și vor face copilul mai optimist și încrezător în forțele proprii.
Deși petrecerea poate include multe elemente spectaculoase, să știi că ritualurile pe care le realizezi alături de copil nu trebuie să fie de proporții pentru a deveni cu totul speciale pentru el.
Iată ce poți face de ziua lui de naștere fără să fie nevoie să planifici cu mult timp înainte:
1. Sărbătoriți la micul dejun
Micul dejun în familia voastră este un vârtej în care încerci să faci repede pâine prăjită, să tai covrigi și să prepari sandvișuri în timp ce pui diverse lucruri în ghiozdanul copilului? De ziua lui poți pregăti de seara câteva gustări speciale sau poți alege micul lui dejun favorit. Poate fi vorba despre clătite, brioșe sau prăjitura de la cofetărie care-i place cel mai mult. Nu uita să pui o lumânare în ea înainte de a i-o servi dimineața.
2. Pregătește un tron
Este un obicei care face foarte multe familii să zâmbească atunci când sărbătoresc zilele de naștere. Leagă funde și baloane de un scaun și pune în apropiere mici cadouri și felicitări. Sărbătoritul se va așeza cu plăcere după ce s-a trezit și va citi urările pe care le-a primit în timp ce savurează un mic dejun delicios.
3. Lasă-l să aleagă ce veți mânca la cină
Când este ziua lui de naștere oferă-i posibilitatea să aleagă el ce preparat veți savura la cină, indiferent dacă frații sau surorile au ceva de obiectat. Este bine să-l întrebi cu câteva zile înainte, în caz că vei avea nevoie de ingrediente care nu se regăsesc în cămara ta.
4. Schimbă rutina zilnică
De ziua copilului nu mâncați tot în bucătărie, ci pune masa în sufragerie și folosește ceștile de porțelan, șervețelele brodate și pune un bilețel cu numele fiecărui membru al familiei în dreptul locului său.
5. Călătorește la nivel culinar
Un alt ritual foarte apreciat de copii este cel în care pot alege o țară de pe hartă, urmând să meargă la masă cu toată familia la un restaurant care servește preparate specifice zonei respective. Este adevărat că este mai ușor să faci acest lucru dacă locuiești într-un oraș mare, dar poți încerca o scurtă incursiune culinară pentru ocazia specială. Copilului îi va plăcea foarte mult că poate selecta orice și va avea sentimentul unei noi aventuri.
6. Fă o prăjitură rapidă din gogoși
Nu ai avut deloc timp să pregătești prăjituri pentru ca cel mic să-și poată servii colegii de la școală? Nicio problemă. Cumpără 10-12 gogoși, înghesuie-le într-o formă rotundă de plăcintă, toarnă deasupra budincă de vanilie, sirop de arțar și presară nuci măcinate sau fulgi de migdale, apoi lasă 10 minute la cuptor, la foc mic. Nu-ți va lua decât 20 de minute, dar rezultatul va fi extrem de apreciat de toți copiii.