Ce înseamnă când visezi că ești însărcinată
Casă şi familie / 28.06.2017

Să visezi că tu sau altă persoană este însărcinată este o experienţă pe care multe persoane o trăiesc. Chiar şi bărbaţii au astfel de vise!

Dacă visezi că eşti însărcinată poate însemna numeroase lucruri, şi toate spun câte ceva despre personalitatea şi dorinţele tale.

O sarcină poate reprezenta un nou început, pe orice plan al vieţii tale, o idee nouă sau iniţierea unui proiect. Deasemenea poate arăta dorinţa persoanei respective de a face demersuri în acest sens şi de a-şi pune în aplicare creativitatea.

În acelaşi timp, visul în care apari gravidă poate scoate la iveală temeri cu privire la începerea unui proiect sau emoţii pentru unul în derulare. De cele mai multe ori, totul se învârte în jurul carierei.



Dacă visezi că altă persoană este însărcinată
, atunci o schimbare este pe cale să se producă. Deasemenea, ai putea simţi gelozie atunci când te compari cu alţii.

Dacă visezi că ai rămas însărcinată, iar în viaţa reală chiar îţi doreşti acest lucru, atunci acest vis poate prevesti că în viitor se va întâmpla sau cel puţin eşti pe calea cea bună de a concepe un copil.

Dacă visezi că eşti însărcinată, iar în viaţa reală chiar eşti, atunci e posibil să ai mai multe temeri cu privire la sarcină, dar te întrebi şi dacă ţi se potriveşte rolul de mamă sau dacă îţi va plăcea să ai un copil.


Dacă visezi că eşti însărcinată şi pierzi copilul
, înseamnă că ceva în care ai investit mult este sortit eşecului sau nu funcţionează aşa cum ţi-ai dori.

Dacă visezi că eşti însărcinată şi naşti mai repede decât trebuie, atunci e posibil ca multe lucruri să se petreacă fără să ştii în viaţa reală.

Dacă visezi că eşti însărcinată şi nu poţi să naşti deşi ţi-a trecut termenul, atunci e posibil ca ţelurile tale să fie cât mai aproape de realizare.

Dacă visezi că eşti însărcinată şi ai o sarcină cu probleme

, dorinţele tale sunt tot mai departe de a deveni realitate.

Dacă eşti bărbat şi visezi acest lucru, chiar dacă e atipic, poate simboliza dorinţa sau teama de a avea un copil într-o zi. Deasemenea poate însemna un proiect nou, o afacere sau o idee prin care îţi exprimi creativitatea.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro