Criza francilor eleveţieni a distrus relaţia de încredere dintre bănci şi clienţi
4. Ce ar trebui să faceţi înainte de a realiza notificarea?
Dacă vreţi să păstraţi imobilul, cel mai bun lucru ar fi să începeţi o negociere cu banca pentru schimbarea contractului de credit. Scoaterea comisioanelor ascunse, transferul creditului într-o altă monedă, recalcularea dobânzii poate face rata suportabilă, iar atunci debitorul îşi păstrează casa şi continuă plata ratelor. Acesta poate folosi opţiunea ”dării în plată” ca pe o soluţie extremă.5. Cine pierde şi cine câştigă în urma dării în plată?
Nu pierde şi nu câştigă nimeni. Ambele părţi sunt afectate de o astfel de soluţie. Banca se alege cu un ”contract toxic”, nu va reuşi să încaseze suma proiectată şi trecută în contabilitate la momentul încheierii contractului de creditare, iar debitorul rămâne fără casă, un bun pentru care a plătit deja, lună de lună, un umăr de ani. Acei bani vor fi pierduţi.La legea dării în plată s-a ajuns din cauza faptului că după instalarea crizei şi a creşterii abrupte a francului elveţian, băncile şi debitorii nu au găsit o cale de negociere astfel încât ultimii să scape de o parte din povara creditelor imobiliare. Cum această povară e resimţită la nivelul întregii societăţi, o reglemetare legală a conflictului a apărut firesc.
Se aplica si retroactiv?