Somnul pisicii - mai mult decat un"somn de veghe"
Pisicile petrec o mare parte din viata dormind. In medie, ele dorm 13-18 ore pe zi. Numarul exact al orelor pe care acestea le acorda somnului poate varia in functie...
Pisicile petrec o mare parte din viata dormind. In medie, ele dorm 13-18 ore pe zi. Numarul exact al orelor pe care acestea le acorda somnului poate varia in functie de varsta si de personalitatea fiecareia. Cele care isi petrec timpul singure acasa sunt tentate sa doarma pe tot parcursul zilei.Somnul puilor de pisica poate sa dureze chiar si o zi intreaga, aceasta fiind o modalitate perfecta de a asigura o crestere sanatoasa. Cu trecerea timpului, somnul lor se modifica, in concordanta cu varsta acestora.
Cand dorm pisicile?
Fiind prin natura pradatori de noapte, pisicile sunt tentate sa doarma pe tot parcursul zilei, iar noaptea sa stea treze. In orice caz, timpul de somn al pisicii poate fi modificat in functie de activitatea ta.
Astfel, daca pe parcursul unei zile vei furniza pisicii o cantitate mare de stimuli, ca de exemplu jucarii, sau daca ii aduci o alta pisica, drept companion, ea este mult mai tentata sa ramana treaza ziua si sa doarma in timpul noptii.
Daca doresti sa ii reduci activitatea din timpul noptii, atunci pisica ar trebui sa petreaca in compania ta mai mult timp. Poti initia o serie de jocuri interactive, pentru a o obosi inainte de culcare.
Faimosul "somn de veghe"
In comparatie cu oamenii sau cu cainii, pisicile pot petrece multe ore intr-o stare de somn relativ usor, asa-numitul "somn de veghe". Daca incerci sa trezesti pisica, trebuie sa stii ca aceasta poate trece rapid de la starea de somn profund la actiune. Nu are nevoie decat de cateva secunde! De asemenea, pisica poate "servi" un somn scurt, de veghe, cu ochii pe jumatate sau in totalitate deschisi.
Unde dorm pisicile - locuri preferate
Pisicile isi cauta intotdeauna un loc pentru somn, unde sa se simta in siguranta si care sa aiba o temperatura potrivita. In perioada verii, ele prefera locuri racoroase, ferite de soarele puternic. Pe timpul iernii, cele mai multe pisici vor cauta compania razelor de soare si vor sta mai mult pe locuri calduroase (de exemplu, pe calorifer).
Temperatura influenteaza si pozitia in care pisica isi face somnul. Cand este frig, ea se incolaceste si isi introduce fata intre labute, pentru a incetini pierderea caldurii.
Ii poti confectiona pisicii un pat moale si calduros sau ii poti procura din pet-shop-uri un culcus din material plusat. Totusi, in caz ca nu stiai, locul preferat de catre pisici este, desigur, patul in care dormim noi, oamenii! Pentru pisicute, patul nostru constituie un loc moale, confortabil, sigur, cu un miros placut. Cu alte cuvinte... este locul ideal pentru un somn de zile mari.
Impartind acest loc cu una sau cu doua pisici, cu siguranta vei strange legatura dintre voi, ca sa nu mai vorbim despre modul de rasplata al pisicii, manifestat prin renumitul tors si nesfarsita afectiune...
Noapte buna tuturor si vise placute!