Adoptia unui caine este o decizie luata destul de frecvent in multe familii, de obicei, sub "presiunea" insistentelor unui copil. Este oare cazul ca parintii sa satisfaca cererea...

Adoptia unui caine este o decizie luata destul de frecvent in multe familii, de obicei, sub "presiunea" insistentelor unui copil. Este oare cazul ca parintii sa satisfaca cererea celui mai tanar membru al familiei sau poate ca momentul ales nu este cel mai potrivit? Poate ca parintii ar trebui sa aiba aceasta initiativa!?!

Nu doresc sa discutam situatia in care intr-o familie exista deja un caine si ulterior apare un copil. Aceasta tema a mai fost analizata intr-unul dintre numerele anterioare ale revistei. De aceasta data ne adresam familiilor care au unul sau mai multi copii si care au ajuns in situatia (ne)dorita de a avea si un catel.

In general, copilul este cel care manifesta dorinta de a aduce animalul acasa, iar parintii se pot grabi sau nu sa i-o infaptuiasca. Poate ca pentru unii parinti criteriile luate in calcul pentru implinirea doleantei vor fi notele bune la scoala ale juniorului sau alte considerente familiale. Probabil ca unii dintre dumneavoastra au cumparat deja chiar aceasta revista pentru a gasi un caine potrivit la rubrica de publicitate.

Cred ca, inainte de alte considerente, trebuie sa stiti ca un caine aflat in preajma copilului dumneavoastra nu poate avea decat o influenta benefica asupra acestuia.

Daca aveti un copil foarte mic, va recomand sa va abtineti de la adoptarea unui patruped. Pe de o parte din cauza faptului ca probabil nu veti avea suficient timp sa va ocupati de cresterea si educarea unui caine in paralel cu cea a copilului. Pe de alta parte, copiii mici au tendinta sa se joace "chinuind" cainele, cu o inocenta caracteristica.

Nu toate rasele vor accepta un asemenea "tratament" fara sa riposteze si de aici apare conflictul. Nu cred ca veti fi totusi dispusi sa gasiti adevaratul "vinovat" si atunci este foarte probabil ca veti lua unele masuri impotriva cainelui care ataca "din senin" "copii nevinovati".

Asa ca mai bine renuntati la achizitionarea unui caine sau luati-va un acvariu cu pesti sau un papagal in colivie, adica vietati care sa beneficieze de un anumit "ecran protector" fata de "bunele intentii" ale copilului.

Lucrurile se schimba insa daca aveti un copil mai mare, care poate diferentia deja binele de rau, sentimentele, senzatiile si isi poate asuma responsabilitatea ingrijirii unui animal de companie, poate prima responsabilitate majora in viata. Dezvoltarea acesteia este extrem de importanta in formarea si definirea personalitatii copilului, mai ales in perioada imediat urmatoare, de tranzit spre adolescenta, si, desigur, definitorie si in modelarea personalitatii viitorului adult.

Varsta optima la care un copil intelege si isi asuma aceasta responsabilitate este de 10-12 ani la baieti si 8-10 ani la fete. Veti constata cu surprindere ca fiul sau fiica dumneavoastra va intra foarte bine in rol. Va sti cand trebuie sa va prezentati la medic pentru vaccinarea catelului sau ce sortiment de hrana trebuie sa-i cumparati de la magazin.

Orele de plimbare prin parc ale copilului impreuna cu catelul sunt benefice pentru amandoi. La aceasta varsta, copilul poate deja sa manevreze singur cainele (desigur daca si acesta are o educatie adecvata). Aceasta activitate nu trebuie privita ca "deturnare" de la pregatirea temelor pentru scoala sau de la "activitatile gospodaresti" ale copilului.

Veti observa ca, in scurt timp, cainele va deveni cel mai bun si apropiat "confident" al acestuia. Copilul se va confrunta cu o situatie cu totul inedita, deoarece, pentru prima data, o fiinta vie va depinde de el, ceea ce inseamna ca va trebui hranita, periata, plimbata, dusa la medic si toate celelalte.

Trebuie sa fiti foarte atenti la "negocieri", astfel incat sa puneti copilului toate aceste conditii inainte de a lua cainele. Ulterior, copilul trebuie supravegheat, astfel incat sa nu renunte la nici una dintre obligatiile pe care si le-a asumat. Daca le veti prelua dumneavoastra, nu ati rezolvat nimic, decat sa marcati o "bila neagra" si un esec in procesul educational. Consecintele nu trebuie sa vi le spun, le veti simti mai tarziu.

Desigur ca uneori, dar nu prea des, il puteti ajuta pe copil (inlocuindu-l in indeplinirea unor obligatii fata de caine), daca se va justifica motivat. Nu trebuie ca aceste obligatii sa se transforme intr-o modalitate de pedepsire a copilului. Niciodata nu ii veti spune acestuia: "Tu ai vrut caine! Nu poti pleca in excursie!" sau altele asemenea. Consider ca, daca doriti sa-i interziceti anumite lucruri, puteti gasi o motivatie mai rationala si nu veti da vina pe caine.

Numeroase studii efectuate in strainatate au relevat faptul ca foarte multe personalitati, dar mai ales oameni care au reusit sa se afirme si sa devina un "nume" in diverse domenii de activitate, provin din familii in care au crescut alaturi de un caine.

Nu garantam aceeasi sansa si pentru copilul dumneavoastra, dar poate ca acest lucru va va pune pe ganduri si va constitui un argument forte in sensul adoptarii unui caine pentru copil.
Si, ca un argument in plus, trebuie sa stiti ca rata infractorilor proveniti din copii care au avut sau au crescut langa un caine este aproape nula.