Lunile de iarna ne influenteaza in moduri foarte subtile. Lipsa relativa a luminii si frigul persistent ne incetinesc ritmul de lucru si ne afecteaza dispozitia.
Lunile de iarna ne influenteaza in moduri foarte subtile. Lipsa relativa a luminii si frigul persistent ne incetinesc ritmul de lucru si ne afecteaza dispozitia.
Animalele noastre de companie sunt si ele afectate de climatul de iarna - reflectand intr-un fel propria noastra stare de spirit.
Si, la fel ca si noi, pot incepe sa se simta agitate si plictisite. Este vorba de o stare denumita "cabin fever" care se traduce printr-un sentiment de anxietate aparut ca urmare a traiului in spatii inchise, in special pe timpul iernii.
Una dintre consecintele depresiei de iarna poate fi aparitia uneia sau a mai multor probleme comportamentale. Din fericire, va puteti folosi resursele proprii si imaginatia pentru a lupta cu apatia care v-a acaparat pisica si pe dumneavoastra.
In continuare va prezentam zece sugestii pentru a face acest lucru si va asiguram ca, daca ne urmati sfaturile, depresia de iarna va ramane doar o amintire.
Mediul de viata cel mai sigur pentru pisica, pe tot parcursul anului, este in interior. Dar chiar si pisicile care isi petrec o parte din zi afara se vor confrunta cu imposibilitatea de a mai hoinari ori de cate ori au chef, din cauza faptului ca nu vor mai gasi usi sau ferestre deschise.
Daca pisica dumneavoastra obisnuieste sa dea cel putin o raita pe afara in fiecare zi, atunci ar trebui sa ii permiteti sa faca acest lucru, bineinteles pentru perioade mai scurte de timp, chiar si in zilele cele mai friguroase.
Cele mai mari riscuri care apar o data cu instalarea vremii reci sunt vantul si precipitatiile; atata timp cat nu ii veti da voie pisicii sa iasa in zilele bogate in astfel de fenomene meteorologice si ii veti asigura in restul timpului un adapost accesibil, hoinara dumneavoastra va fi incantata ca nu trebuie sa renunte la plimbarile obisnuite.
Dar asigurati-va ca, atunci cand o lasati pe-afara, veti fi acasa suficient de mult timp ca sa o si primiti inapoi. Altfel, poate raci sau poate fi surprinsa de o furtuna neasteptata. Nu riscati!
Incercati sa depasiti prejudecata conform careia o pisicuta care doarme este neaparat plictisita. Somnul poate fi si un semn ca animalul este multumit. Pisicile obisnuiesc sa doarma mai mult in timpul iernii, asa ca lasati-le sa o faca - de preferat intr-un loc cald si confortabil.
Nu va amagiti cu ideea ca pisicile adora socializarea. Spre deosebire de caini, care tind sa prefere compania stapanilor in detrimentul confortului casei, pisicile sunt cele mai fericite cand se afla intr-un spatiu familiar. Nu le luati cu voi in vizite decat daca sunt obisnuite cu ideea si daca stiti ca acest lucru nu le produce nici un disconfort.
Cine poate rezista unei jucarii noi? Pet-shop-urile va ofera o larga varietate de jucarii special create pentru pisici. Faceti provizii cu astfel de obiecte pentru a oferi variatie atunci cand este nevoie. Nu le lasati pe podea pentru ca pisica sa se joace doar cand o da peste ele. Fiti un partener activ si distrati-va cu pisica dumneavoastra!
O teorie frecventa a specialistilor in comportamentul felin este aceea ca, pentru ca jucariile sa suscite interesul, ele trebuie sa fie si noi. Asa ca cel mai bine este sa le folositi prin rotatie, pentru a asigura variatia de care pisica dumneavoastra are atata nevoie pentru a nu se plictisi. Acest lucru este valabil in special in cazul jucariilor cu rol de "prada", ele putand anima pana si cea mai lenesa pisica!
Asezati cateva recipiente cu hrana pentru pasarile de afara chiar pe pervaz si o pernita moale si confortabila pe interior, de unde pisica poate observa toata "actiunea".
Desi pasarile pot fi usor intimidate la inceput de privirea fixa a micului dumneavoastra vanator, vor invata in scurt timp sa il ignore. Astfel, va veti distra si pisica si veti reusi sa hraniti si cateva suflete in plus pe timpul iernii.
Iarba matei are efecte interesante asupra pisicilor, majoritatea lor apreciind-o foarte mult. Nu uitati sa faceti rost si de acest "amanunt" sau de obiecte impregnate cu aceasta. Veti fi surprinsi de consecinte!
Ca un vestitor al primaverii ce sunteti, oferiti-i pisicii dumneavoastra iarba proaspata, netratata cu chimicale. Plantati seminte intr-un ghiveci, iar cand firele au atins cativa centimetri, le puteti oferi pisicii. Dupa consumul "salatei", inlocuiti totul cu seminte proaspete. Astfel, veti avea mereu la indemana o recompensa vegetala pentru animalul dumneavoastra.
Incercati sa invatati pisica un truc simplu. Veti fi surprinsi de capacitatea de asimilare a acesteia, mai ales cand este recompensata cu bunatati. Oferiti "desertul" imediat dupa ce pisica a facut ceea ce ati dorit dumneavoastra si curand va invata cum trebuie sa se comporte.
Chiar si pisicile mai batrane pot fi convinse sa invete trucuri noi daca sesiunile de "dresaj" sunt scurte si urmate de o mica tratatie. Si, chiar daca pisica nu va reusi sa invete nimic, tot se va bucura de timpul pe care i-l acordati.
Petreceti mai mult timp ingrijind blana pisicii pentru a indeparta firele de par moarte. Lunile de "hibernare" va ofera ocazia de a reintroduce elementele de rutina pe care le-ati ignorat din cauza lipsei de timp.
Puneti-i pisicii la dispozitie suprafete pe care isi poate ascuti ghearele si pe care sunteti siguri ca le va folosi. Amplasati-le in locuri accesibile si nu uitati sa interactionati cu pisica dumneavoastra!