La fel ca si oamenii, cainii pot trece prin diferite stari emotionale, din cauza unor solicitari intense, fizice sau psihice. In astfel de perioade devin agitati, nervosi...
La fel ca si oamenii, cainii pot trece prin diferite stari emotionale, din cauza unor solicitari intense, fizice sau psihice. In astfel de perioade devin agitati, nervosi si au momente de ratacire intr-un spatiu pe care, de altfel, il cunosc perfect.
Suferinta lor este profunda, reala si de aceea este foarte important ca ei sa poata conta pe dragostea noastra, pentru a-si gasi linistea.
Deprimat si... resemnat
Deprimat... rau de tot. Nu rade!... I se poate intampla oricui, chiar si prietenului tau canin. Stresul face parte din viata noastra, iar cainii nu sunt nici ei scutiti de acesta. Incearca sa te pui in locul lor si imagineaza-te in mijlocul unor indivizi foarte diferiti, cu pretentii la fel de diferite.
Avand in vedere ca nu intelegi limbajul si ca nu te poti exprima asa cum doresti, crezi ca ai reusi sa faci fata? Pentru ca se teme sa infrunte problemele tipic umane sau sa nu-si dezamageasca stapanul, cainele adopta, de cele mai multe ori, o atitudine de resemnare.
Lipsa de interes, oboseala, agitatia, nervozitatea, tulburarile de somn si apetit sunt doar cateva dintre simptomele acestei stari patologice despre care vorbim. Din pacate, si companionii nostri se confrunta cu asemenea probleme, iar rolul nostru este sa-i ajutam sa depaseasca situatiile respective.
Temeri nejustificate?
Exista diverse cauze ale starii de anxietate. Uneori, pentru un caine este suficient sa auda un tunet, sa fie supus unui consult medical sau sa fie certat de stapan pentru a deveni anxios. Cainii reactioneaza la stres in diferite moduri: tremura, fug, isi rod unghiile, privesc ingrijorati in jur, ataca, musca, latra, distrug, refuza sa manance, sunt tristi...
Unii isi schimba comportamentul, ajutati fiind de proprietari, altii ajung sa aiba grave probleme de sanatate si sunt diagnosticati ca suferind de anxietate sau de fobie. De aceea, este foarte important sa nu ramanem indiferenti la primele simptome pe care le observam la companionii nostri si, daca este cazul, sa apelam la sfaturile unui specialist.
Obisnuinta de a sublicita
Exista si situatii ce nu pot fi tinute sub control, asa cum este si cazul agresiunilor impotriva cainelui. Astfel de probleme apar deseori, iar cainele care nu poate reactiona, nu se poate apara, este disperat.
Singura replica pe care o poate avea acesta este una organica, astfel incat se ajunge la inhibare. De obicei, el face pe... mortul si subliciteaza. O inhibitie cauzata de teama poate conduce la catalepsie, ceea ce este foarte grav.
Desi conflictul este incheiat, din cauza stresului sau a sentimentului de frustrare, cainele obisnuieste sa recurga la activitati substitutive: mananca si bea foarte multa apa sau isi linge blana ore in sir. Si toate acestea - pentru a nu se lasa prada suferintei...
Terapie in doi
Depresia poate surveni si ca o consecinta a unei stari prelungite de teama. Nu poate fi trecut cu vederea faptul ca exista caini carora le este frica de tunete, fulgere sau de alte zgomote puternice. Micile reactii de agitatie sunt normale, iar tu, ca stapan, ar trebui sa nu te nelinistesti.
Daca totusi, la primul semn de furtuna, cainele se catara pe draperii si se agita, nu incape indoiala ca este vorba de fobie. Aceasta teama absurda se manifesta in diferite moduri. El poate scheuna, urla, saliva, tremura sau poate masura incaperea.
In cazul in care criza devine de necontrolat, poti sa-i administrezi, la indicatia medicului, medicamente impotriva anxietatii, dar trebuie sa stii ca acestea nu vor suplini starea de siguranta pe care i-o oferi prin simpla ta prezenta.
Singurul mod de a invinge sau cel putin de a calma aceasta angoasa este desensibilizarea de zgomotele produse in timpul furtunii. Iar metoda este destul de simpla: trebuie doar sa obtii o caseta audio, pe care sa fie inregistrate tunete si sunete specifice furtunii.
Dupa o saptamana, doua de terapie, cainele tau ar trebui sa fie in masura sa suporte zgomotele provocate de aceste fenomene naturale si sa nu mai reactioneze in modul prezentat anterior.
Confort fara compromisuri
Ca urmare a modificarii climatului cu care cainele era obisnuit, poate aparea anorexia (lipsa poftei de mancare). In aceasta situatie, cainele isi face de lucru rozandu-si unghiile sau lingandu-si labele. Este evident ca ceva nu ii convine, iar tie iti revine misiunea de a depista si apoi de a remedia ceea ce a fost stricat.
De altfel, daca prietenul canin este nemultumit de schimbarile care au intervenit, probabil ca nici tu nu esti prea incantat de acestea.
Totusi, in cazul in care apar diferente legate de preferintele fiecaruia, ar trebui sa verifici daca noul climat ii permite cainelui sa-si pastreze tabieturile sau sa-si formeze altele. Pentru el este important ca transformarile care au loc in locuinta sa nu ii afecteze confortul fizic si nici pe cel psihic.
Este cert un singur lucru: daca reusesti sa-i redai prietenului tau increderea in sine, iesirea din acest labirint de stari emotionale va sta la indemana, amandurora...