Alegerea unui Cameleon-pantera
Indiferent de paleta coloristica a cameleonilor, cel mai important lucru de care trebuie sa tineti cont atunci cand doriti sa achizitionati un asemenea animal de companie - fie de la un pet-shop, fie de la un crescator - este starea de sanatate a acestuia.
Inainte de a alege un Cameleon, observati cu rabdare animalul vizat timp de cateva minute. Acesta trebuie sa fie alert si atent la tot ceea ce se petrece in jurul sau. Ochii trebuie sa fie rotunzi si proeminenti; nu alegeti exemplare cu ochi infundati in orbite, deoarece acest lucru este un semn de deshidratare sau malnutritie. Dupa aceasta scurta examinare vizuala, luati cameleonul in mana, incercand sa-i evaluati greutatea. Animalul trebuie sa fie relativ greu comparativ cu dimensiunile sale si, lucru foarte important, sa fie solid si robust.
Va recomandam sa optati pentru exemplare cu varsta cat mai apropiata de cea a maturitatii, pentru a fi siguri de calitatea coloritului si de starea buna de sanatate a animalului. Pe de alta parte, puteti cumpara si pui, in masura in care cunoasteti bine modul de ingrijire al acestora, ei necesitand mai multa atentie si grija decat adultii.
Cresterea si ingrijirea cameleonilor
Articol