Fire curioasa de fel, dupa testarea facuta si incantata fiind de ceea are si sub capota, am zis sa aflu de la specialisti si detalii tehnice. Nu de alta, dar am si eu multi prieteni barbati care sigur ma vor intreba. Or, hai sa nu fiu chiar atat de habarnista. Doar nu toti ne alagem masinile pe baza unui “coup de foudre”, cum spun francezii.
“Noua Mazda CX- 3 model 2018 vine cu un pachet foarte interesant de noutati atat la interior, cat si la exterior dar mai ales sub capota. Sub capota avem noua motorizare Diesel de 1,8 litri si 115 Cai Putere – motor complet nou in gama Mazda, un motor economic si care livreaza putere in stilul cum sunt obisnuiti clientii Mazda. El poate fi cuplat fie la o cutie manuala, fie la una automata - in functie de preferinte, ambele cu 6 trepte. In interior sunt materiale noi, iar soferii vor putea sa si interactioneze cu masina prin sistemul Android Auto sau Apple Car Play – un pas mare pentru Mazda pe toate modelele. Mazda are o culoare traditionala care se numeste Rosu Soul – e un rosu foarte frumos pe care il comanda deopotriva si femeile si barbatii. Toate modelele Mazda sunt cel mai mult comandate in aceasta culoare si acum avem o evolutie a acestei culori. De la Rosu Soul a aparut Rosu Soul Crystal – o culoare care are o mai mare profunzime si o mai mare intensitate decat cea clasica. Desi ai zice ca este un model mai degraba feminin, pentru ca este un SUV de clasa mica, barbatii sunt cel putin la fel de interesati de acest model.” - Daniel Alexandru Amzăr, Account Manager
Asadar, doamnelor si domnilor, iata ce inseamna MAZDA CX-3:
Versiunea Mazda CX-3 2018 aduce îmbunătățiri unui model care oferă deja un pachet bogat, completat cu o variantă matură a limbajului de design KODO. Principalele noutăți sunt noul motor diesel de 1,8l și 115 CP și introducerea compatibilității cu sistemele Apple CarPlay și Android Auto, disponibile opțional.
Schimbările la exterior vizează în principal grila frontală, menită să confere mai multă sportivitate, jantele de 18 inchi cu un design nou și montanții laterali care sunt colorați în nuanța negru piano.
Sistemul de infotainment are cel mai mult de câștigat odată cu integrarea compatibilității cu sistemele Apple CarPlay și Android Auto.
Sub capota Mazda CX-3 2018 regăsim în premieră pentru Mazda, noua motorizare diesel SKYACTIV-D 1.8, care produce 115 CP și 270 Nm. Doritorii pot alege și motorul pe benzină SKYACTIV-G 2.0, care poate fi comandat în două derivate de putere, de 121 și 150 CP. Toate motorizările respectă normele Euro 6d Temp și asigură un nivel scăzut de consum. Acestea pot fi combinate cu transmisiile manuală sau automată cu 6 rapoarte.
Dinamica și manevrabilitate modelului au fost, totodată, îmbunătățite și mai mult, mulțumită optimizării sistemului G-Vectoring Control, revizuirii suspensiei și a direcției electrice.
Mazda CX-3 2018 prezintă un pachet extins de sisteme de siguranță i-ACTIVSENSE care include de acum și asistentul inteligent de frânare în oraș îmbunătățit, care poate detecta pietonii și pe timp de noapte, opțiunea de auto-hold, care imobilizează vehiculul aflat în rampă și după ridicarea piciorului de pe pedala de frână și pilotul automat adaptiv actualizat, care poate acționa acum de la 0 km/h, în combinație cu transmisia automată cu șase rapoarte acesta funcționând la orice viteză.
Mazda CX-3 2018 este deja disponibil la test în toate showroom-urile partenere din România.
Deci, domnilor, vestile nu sunt tocmai bune dinspre Venus. Iata ca vremurile s-au schimbat si iubitul preferat al doamnelor este tot … masina. Nu generalizez in niciunul dintre cazuri, dar stiti cum este treaba cu sondajele, topurile, clasamentele si … legendele urbane. Roxana Drăgan