Trucuri pentru o dimineață mai ușoară
Casă şi familie · Acasa / De Iulia Mirică, 07.06.2017

Chiar dacă ești o persoană matinală, probabil că mai simți în unele dimineți că totul merge foarte greu. De aceea, poți încerca niște trucuri pentru o dimineață mai ușoară. Iată despre ce este vorba!

Cum poți avea o dimineață mai ușoară în câțiva pași simpli?


1. Fă duș seara


Beneficiile evidente ale dușului făcut seara sunt greu de ignorat. În funcție de cât de rapidă ești, vei salva între 15 și 30 de minute dimineața, dacă nu este nevoie să faci un duș și să-ți usuci părul. Un motiv pentru care ar trebui să te speli pe cap seara, conform specialiștilor, constă în uscarea naturală a părului, fără efectele nocive ale uscării pe bază de căldură. Dușul seara te poate ajuta chiar și să dormi mai bine. Apa caldă poate avea un efect relaxant asupra mușchilor și un efect liniștitor asupra psihicului.


2. Stabilește un loc pentru chei, portofel, acte


Ți s-a întâmplat să uiți acasă diferite obiecte esențiale, cum ar fi cardul, încărcătorul de la telefon sau actele? Este recomandat să stabilești un loc pentru toate aceste obiecte, astfel încât să nu le mai uiți dimineața, când te grăbești să ajungi la birou. Poate fi un raft la intrare sau o măsuță lângă ușă. Ar trebui să fie un loc din casă unde te uiți mereu dimineața.

3. Cere ajutor


Dacă deja este prea târziu și ai o chiuvetă plină de vase, prânzul de pregătit, un duș de făcut și coșul de dus, cere-i ajutorul partenerului tău. Dacă nu locuiești singură, să știi că în casă poți găsi ajutorul de care ai nevoie, dacă știi să-l ceri. Implică-i pe ceilalți membri ai familiei în sarcinile casei și nu numai că vei reuși să te culci mai devreme, dar le vei dezvolta și obiceiuri copiilor tăi de care vor avea nevoie mai târziu în viață.


4. Mituiește-te


Poți transforma plăcerile vinovate nocturne în recompense matinale. De exemplu, dacă vrei să mai vezi doar un episod din serialul tău preferat, când ar trebui să mergi la culcare, îți poți promite că te vei uita la serial dimineața, când prepari un mic dejun sănătos. Pe lângă faptul că renunți la un obicei rău de a mânca seara, îți oferi și o motivație suplimentară pentru a te trezi mai devreme dimineața. Iar dacă ai nevoie de ajutor pentru a te trezi dimineața la timp pentru toate aceste lucruri, îți poți instala și o aplicație pe telefon, care să îți calculeze orele de somn și să te anunțe când ar trebui să te culci, în funcție de când vrei să te trezești.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro