Stiluri de design interior pe gustul tau!
Casă şi familie · Acasa / De Cristian Popa, 08.09.2004

Am intalnit de-a lungul timpului o atitudine, sa-i spunem, interesanta: am intalnit beneficiari surprinsi sa-si "descopere" propria casa abia dupa ce este gata construita.

Am intalnit de-a lungul timpului o atitudine, sa-i spunem, interesanta: am intalnit beneficiari surprinsi sa-si "descopere" propria casa abia dupa ce este gata construita. Nu s-au uitat niciodata pe desenele primite, nu le-au inteles sau nimeni nu s-a ostenit sa le explice.

Am intalnit executanti care m-au solicitat de zeci de ori pentru "lamuriri suplimentare" referitoare la unele detalii care erau explicit prezentate in proiect. Acum o ora am primit un e-mail in care mi se solicitau niste cantitati. Acestea erau mentionate pe plan la nu mai mult de un centimetru de desenul reperului.


In sfarsit, a trebuit sa rezolv pe teren o mica problema si dupa ceva timp am gasit o solutie satisfacatoare. Dupa care, consultand planurile (facute de mine cu cateva luni in urma) am constatat ca problema fusese anticipata si rezolvata inca din faza de proiect!

Oare chiar nimeni nu citeste desenele? Neatentie, dezinteres sau orgoliu? Poate ca lucrurile ar merge mai bine daca proiectantul ar fi mai atent, executantul mai cooperant, iar beneficiarul mai interesat de investitia sa.

Incepand de azi, vom face o incursiune in diversele stiluri de decorare. Nu intotdeauna in ordine alfabetica si intr-o selectie a celor ce ar putea fi mai "gustate" de dumneavoastra.


Arts & Crafts

Miscarea Arts & Crafts a fost o reactie la tendinta de productie de serie a revolutiei industriale, dar si la ornamentatia greoaie a epocii Victoriene. Foarte popular incepand cu 1900, se remarca prin linii simple si puternice, cu imbinari vizibile ale pieselor de mobilier si decoratii putine. Materialele folosite includ metalul, vitraliile, faianta si gresia pictata si textile cu motive florale stilizate.

Culori: Lemn brun roscat pentru mobila, auriu sau cupru patinat si mica pentru abajururi. Accentele de culoare includ verde inchis, albastru safir, roz prafuit, plus intreaga paleta de culori neutre.


Iluminat: Abajururi din mica si sticla, prinse in arama batuta.

Mobilier: piese bine proportionate, cu linii puternice, cu finisaje excelente, ocazional cu accente de metal batut. Mobilierul se propunea a fi functional si rezistent.

Contemporan

Stilul contemporan inmanuncheaza toate tendintele de la sfarsitul sec XX. Linii moi, forme rotunjite. Interioarele contin elemente neutre, dar si culori puternice si se concentreaza pe simplitatea liniei si a formei.

Culori: Interioarele se limiteaza la combinatii tone-sur-tone, cu palete de brun, crem si alb pur. Pete puternice de culoare se regasesc adesea pe zone de pereti, covoare si obiecte de arta.


Iluminat: Designul corpurilor de iluminat le transforma in obiecte de arta de sine statatoare. Lampile au linii drepte si finisaje metalice.

Mobilierul: Piese cu linii curate, siluete fine, suprafete fara sculpturi sau ornamente. Lemn in culori deschise, artar sau paltin, cu accesorii din vitralii, otel, nichel sau crom.
Tesaturile naturale, cum ar fi matasea, lana sau bumbacul, sunt folosite pentru aspectul texturii si al nuantelor neutre. Totusi modele viu colorate sunt intalnite in covoare sau perne.

Country

Cuprinde o mare varietate, in functie de zona geografica. In general, este exemplificat de mobilier cu aspect destul de primitiv si culori discrete, purtand patina timpului.

Paleta de culori poate cuprinde accente de rosu, negru si alb pur.

Mobilier: piata de vechituri si mobilierul bunicii sunt adevarate comori pentru stilul country. Cautati piese cu linii drepte si fara ornamentatii.

Motivele florale, bulinele si dungile imprimate aduc un plus de interes unui interior country.
Accesoriile sunt obligatoriu manufacturate - linguri, cosuri, boluri din lemn etc.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro