Soluția care îți va face baia să miroasă întotdeauna frumos
Casă şi familie · Acasa / 26.09.2017

Oricine își dorește o baie impecabilă, care să strălucească de curățenie și să miroasă mereu frumos.

Chiar dacă există o mulțime de produse în comerț, special concepute pentru igienizarea și parfumarea băii, folosirea lor în cantități mari poate fi periculoasă.

Fiind o cameră în care nivelul umidității este ridicat, baia devine un loc propice pentru dezvoltarea bacteriilor. De aceea este necesar să fie curățată cât mai des. Iar locul în care microbii se înmulțesc cel mai mult este vasul toaletei. Bineînțeles, poți folosi produsele pentru curățenie din comerț. Dar pe lângă faptul că sunt costisitoare, sunt periculoase pentru sănătate și dăunătoare pentru mediu, mai ales dacă le folosești atât de des pe cât ar trebui.

Producătorii de substanțe pentru curățenie menționează întotdeauna eficacitatea produselor lor, dar foarte rar menționează și riscurile pe care le presupun folosirea frecventă. Multe dintre produsele de curățenie din comerț conțin substanțe toxice, care îți afectează sănătatea. Pielea este prima care are de suferit, de aceea este necesar să porți de fiecare dată mănuși atunci când le folosești. Unele dintre ele au efecte mult mai grave asupra sănătății, în afară de iritațiile pielii. În cadrul unui studiu s-a descoperit că utilizarea produselor de curăţat o dată pe săptămână poate creşte riscul de a dezvolta o boală obstructivă de plămâni. Clorul şi produsele care îl conţin sunt cele care atacă cel mai mult plămânii, atrage atenţia un studiu al cercetătorilor Universităţii Harvard, citat de 
adevărul.ro.

Dar poți înlocui substanțele toxice din comerț cu unele pe care le poți prepara acasă. Sunt eficiente în eliminarea bacteriilor, murdăriei și mirosurilor neplăcute și, de asemenea, nu prezintă un pericol pentru sănătate sau mediul înconjurător. Iată o rețetă naturală și ușor de realizat, prezentată de wikr.com:

Vei avea nevoie de:

200 de grame de bicarbonat de sodiu
1/2 cană cu oțet alb
15 picături cu ulei esențial dezinfectant (santal, bergamotă, mușețel, arbore de ceai etc.)

Modul de preparare este foarte simplu:

Amestecă toate îngredientele într-un bol până când obții o textură omogenă. Apoi, cu ajutorul unei linguri, realizează bile din acest amestec și așază-le pe o hârtie. Lasă-le să se usuce și să se întărească timp de 4-5 ore. Păstrează-le într-o cutie închisă.

Pentru a le folosi, pune câte o bilă în toaletă și las-o să se dizolve timp de cinci minute. Curăță apoi vasul de toaletă cu peria și trage apa. 
Folosește câte o bilă de câteva ori pe săptămână pentru a obține rezultatele dorite.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro