Pentru mulți dintre noi, regula nescrisă este să așteptăm până după Ziua Națională, pentru a începe decorarea pentru sărbătorile de iarnă. Odată ce ultimele bucate au fost mâncate, scoatem pomii de Crăciun, coronițele, globurile, luminile și alte diverse accesorii de Crăciun. Dar, în 2020, oamenii par să încalce tradiția și să-și pregătească decorațiile mai devreme - ceea ar putea fi un lucru bun, spun experții în sănătate mintală.
Parcurgeți rețelele de socializare și veți găsi prieteni și vedete care împărtășesc deja fotografii cu configurațiile lor festive. Regulile despre momentul potrivit să decorați par să fi fost lăsate în trecut.
Psihologii spun că este logic că mai mulți oameni încearcă să intre în spiritul sărbătorilor, la sfârșitul acestui an. Oamenii tânjesc după fericire și bucurie iar 2020 a fost un an semnificativ de durere și pierdere: pierderea libertății, pierderea timpului cu familia, pierderea veniturilor și a locului de muncă și pierderea celor dragi, pentru a numi doar câteva. Ca atare, oamenii caută confort și chiar vindecare.
În plus, multe dintre iubitele noastre tradiții de sărbători - cum ar fi petreceri cu prietenii și întâlniri de familie - pot fi întrerupte din cauza epidemiei COVID-19. Decoratul este o modalitate prin care ne putem bucura de sărbători, în siguranță și sănătoși.
Le-am cerut psihologilor să împărtășească unele dintre beneficiile potențiale pentru sănătatea mentală și emoțională a decoratului timpuriu.
Poate evoca amintiri reconfortante din vremuri mai fericite
Ridicarea bradului și împodobirea spațiului de locuit cu lumini și ghirlande poate declanșa nostalgie, amintindu-vă de perioadele de vacanță din copilărie. Pentru persoanele care nu sunt în stare să sărbătorească fizic alături de cei dragi anul acesta, amintirea experiențelor pozitive din trecut poate aduce confort. Decoratul timpuriu înseamnă că veți putea să vă bucurați de aceste sentimente plăcute timp de câteva săptămâni în plus.
Având în vedere stresul pandemiei, gânditul la imagini pozitive este o modalitate de a ajuta la prevenirea stresului sau anxietății. Decoratul casei dvs. poate servi drept indiciu al amintirilor și emoțiilor pozitive, care pot fi foarte utile pentru a promova bucuria și a preveni tristețea. Mirosul este, de asemenea, puternic legat de memorie, așa că gândiți-vă să aprindeți o lumânare parfumată, care să vă amintească de soba bunicilor sau să luați un brad adevărat, în loc de unul artificial, pentru acel parfum de pin.
Este o distragere de la greutatea anului 2020
Deși este important să vă lăsați să simțiți sentimentele (da, chiar și cele neplăcute), asta nu înseamnă că trebuie să fiți consumat de frică și anxietate 24/7. Găsirea unor modalități sănătoase de a vă lua mintea de la tot ce se întâmplă în lume vă poate oferi o ușurare și vă poate ajuta să faceți față greutăților.
Au fost atât de multe evenimente grele în acest an și este ușor pentru oameni să se lase prinși și chiar obsedați de ceea ce se întâmplă în mass-media, ceea ce poate spori sentimentele de anxietate și depresie. Decoratul oferă o distragere și o activitate plăcută de a vă petrece timpul.
Vă face să vă simțiți că aveți mai mult control
O mare parte din ceea ce s-a întâmplat anul acesta a fost în afara controlului nostru. Nu putem încheia individual pandemia, opri violența poliției sau schimba frământările politice - iar acest lucru ne poate face să ne simțim neputincioși.
Putem face fiecare partea noastră, dar este nevoie de un efort masiv din partea multor oameni pentru a face aceste schimbări, ceea ce contribuie la un sentiment de neputință. Experții în sănătate mintală vă recomandă să vă concentrați asupra a ceea ce puteți controla, pentru a diminua o parte din anxietatea provocată în 2020. De ce să nu vă focusați pe decorațiuni și accesorii Crăciun și pe a vă face casa să pară ca o oază confortabilă, în ciuda haosului de afară.
Acestea fiind spuse, decoratul nu este potrivit pentru toată lumea. Pentru mulți oameni, sărbătorile pot fi de fapt o perioadă întunecată - în special pentru cei care au avut o copilărie dificilă sau suferă pierderea unei persoane dragi.
Dacă sărbătorile declanșează și amintiri stresante, a decora mai devreme în acest an s-ar putea să nu fie benefic. Chiar și persoanelor care se bucură în mod normal de sărbători le poate fi greu să facă acest lucru anul acesta. Dacă vă vine să omiteți sărbătorile anul acesta, pentru că este prea impozant sau nu aduce bucurie, faceți-o.