Mașina de spălat vase: Avantaje și dezavantaje
Casă şi familie · Acasa / 28.04.2020

O mașină de spălat vase este un aparat foarte util în orice casă. Spălatul vaselor nu este o sarcină prea plăcută, mai ales când ai de-a face cu vase care au stat în chiuvetă câteva ore.

În acest articol îți vom prezenta avantajele și dezavantajele unei mașini de spălat vase. Astfel, poți decide dacă este o achiziție bună pentru tine

La fel ca orice alt produs, mașina de spălat vase vine la pachet cu beneficii și cu dezavantaje. În funcție de nevoile tale, dar și de buget, poți decide dacă este un aparat de care ai nevoie. 

Avantaje


Să începem cu avantajele unei mașini de spălat vase. 

1. Economisești timp


Principalul motiv pentru care oamenii achiziționează un astfel de aparat este pentru a economisi timpul petrecut spălând vasele. Așa cum am menționat, nu este cea mai plăcută sarcină pe care trebuie să o îndeplinești. 

Dacă îți cumperi o mașină de spălat vase, nu va mai trebui să te ocupi tu de această sarcină. Trebuie doar să setezi programul pe care îl dorești și să plasezi vasele în mașină. De restul de ocupă aparatul. 

2. Vase mai curate și protejate


De multe ori utilizăm perii sau bureți de sârmă pentru a spăla vasele cu resturi uscate. Nu toate vasele pot fi spălate cu astfel de produse pentru că se degradează în timp. Pentru a elimina petele dificile, mașina de spălat utilizează apă la o temperatură foarte ridicată. Astfel, îți oferă vase mai curate, dar le și protejează în același timp. 

3. Economisești apă


Deși poate părea că o mașină de spălat utilizează mult mai multă apă decât ai utiliza tu atunci când speli vase, acest lucru nu este adevărat. Ea are o cantitate prestabilită de apă pe care o utilizează pentru a spăla. De asemenea, noi avem tendința să lăsăm robinetul deschis atunci când frecăm vasele și ajungem să consumăm multă apă inutil. 

Dezavantaje


Mașina de spălat nu este un aparat perfect și vine cu anumite dezavantaje. Să vedem care sunt acestea. 

1. Ciclul de spălare durează mult timp


Atunci când ai nevoie de o farfurie curată, nu o vei spăla la mașină deoarece un ciclu de spălare poate dura și 2 ore. Există și cicluri mai scurte de spălare, dar sunt potrivite mai mult pentru a clăti și a împrospăta vasele care au stat prea mult în dulap fără să fie utilizate. 

2. Costurile


Prețul de achiziție este destul de ridicat, în jurul a 1000 de lei. Lăsând la o parte acest cost principal, trebuie să iei în considerare și costul detergentului special, dar și factura de electricitate. Deși majoritatea mașinilor de spălat vase sunt din clasa energetică A+, tot se va observa o diferență la factura de electricitate. 

3. Dimensiunile 


Mașina de spălat vase este un aparat destul de voluminos. De aceea, trebuie să te asiguri că ai destul loc pentru a o amplasa. 

Acestea sunt principalele avantaje și dezavantaje pe care o mașină de spălat vase le are. Înainte de a achiziționa un astfel de produs, ia în calcul toate aceste beneficii și probleme. 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro