MamaPan, o poveste despre pâine cu suflet de mamă
CPE - Centrul Parteneriat pentru Egalitate lansează brutăria MamaPan, o întreprindere socială născută din nevoia de a oferi sprijin mamelor singure și femeilor cu mai mult de doi copii, dar și din dorința de a crea un produs natural, sănătos și autentic.
Brutăria produce pâine și patiserie artizanală cu maia, fără drojdie industrială, din ingrediente naturale și coaptă pe vatră, iar o parte din produse este oferită gratuit unor familii care se confruntă cu dificultăți materiale. Mamele-brutărese pregatesc și coc în fiecare zi opt sortimente de pâine, cu făină albă, intermediară sau 100% integrală, cu făină de secară, cu semințe, cu usturoi sau ceapă, dar și plăcinte cu dovleac, cu mere, cu varză murată, fursecuri cu unt, sărățele și cozonac cu nucă și fructe.„Multe dintre femeile care își cresc singure copiii sau care au trei sau mai mulți copii au situații dificile, găsesc cu mare greutate un loc de muncă sau un mediu de lucru permisiv și susținător în ceea ce privește nevoile lor legate de viața de familie. Am pornit în acest proiect în primul rând de la nevoia de a oferi sprijin în mod direct acestor femei. Apoi, am vrut să creăm un produs natural, viu și să dezvoltăm o afacere sustenabilă. Am construit, cu ajutorul femeilor aflate în situații de dificultate economică și socială, un produs sănătos, pe care îl putem oferi în mod responsabil comunității”, a spus Irina Sorescu, Președintă Executivă a CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate.
Pâinea cu maia este recunoscută pentru proprietățile nutritive aduse de grâul integral; are indice glicemic redus și gust foarte bun. Prepararea durează mai mult decât în cazul unei pâini industriale, aproximativ 18 ore, din care cea mai mare durată este dedicată producerii prefermentului (maiaua) - 12 ore. Pe parcursul acestui proces îndelungat şi migălos de preparare, o parte din glutenul din aluat este înlăturat; prin urmare, pâinea cu maia poate fi bine digerată chiar şi de către persoanele cu sensibilitate la această proteină vegetală. Pâinea MamaPan se poate păstra şi consuma pentru un timp mai îndelungat decât cea obișnuită, fiind, de asemenea, foarte hrănitoare și sățioasă.
Produsele MamaPan pot fi comandate online, pe www.mamapan.ro, transportul fiind gratuit pentru o comanda minimă de 50 de lei sau pot fi cumpărate din magazinele partenere (Ki-Life, BăcăniaVeche, Legume de Țară, PrăvăliaMică, Moara cu pietre, Băcănia cu suflet Donia, Micii producători). Prețul unei pâini de 600 de grame este între 10 și 12 lei. De asemenea, brutăria MamaPan poate livra, pentru diferite tipuri de evenimente, produse de patiserie delicioase și foarte sănătoase; tot prin intermediul brutăriei noastre puteți alege să donați pâine sau produse
de patiserie unor familii, organizații sau centre care ar putea avea nevoie de ele.
Brutăria MamaPan este un proiect finanțat din fonduri europene, având un buget de aproximativ 185.000 Euro. În prezent, la brutarie sunt angajate 8 femei care își cresc singure copiii sau care au 3 copii minori în întreținere. CPE își propune să continue dezvoltarea afacerii şi să crească numărul de angajate în viitorul apropiat.