30
Gresie şi faianţă pentru o baie deosebită. 30 de modele uimitoare
Casă şi familie · Acasa / 14.05.2017

O tendinţă majoră în amenajările interioare este reprezentată de folosirea modelelor deosebite de ceramică.

Gresia şi faianţa statement, care ies în evidenţă din prima clipă şi reuşesc să ofere instant personalitate unei băi, sunt tot mai des folosite.

Acest stil îndrăzneţ este foarte simplu de pus în practică. Tot ce trebuie să faci este să ai curajul necesar de a-ţi transforma baia într-un spaţiu deosebit, dar şi să găseşti modelele care te reprezintă cel mai bine.

Temele de inspiraţie orientală sunt adesea utilizate, fiind reprezentate de modele complicate, predominant în nuanţe de bleu şi alb. De asemenea, faianţa care imită sticla şi mozaicul este folosită pentru a crea o atmosferă rafinată şi elegantă.


În afara culorilor şi printurilor speciale, plăcile în forme originale sunt de asemenea în tendinţe de câţiva ani buni. Plăcile hexagonale sunt foarte populare, cele care imită ceramica din staţiile de metrou, dar şi cele de forme neregulate.

O metodă simplă de a crea un decor inedit cu ajutorul gresiei şi faianţei este aceea de a le monta în stiluri mai rar întâlnite. De exemplu, plăcile subţiri şi înguste pot fi aplicate în stil coadă de peşte sau în zig-zag.

Atunci când foloseşti o faianţă statement, într-o culoare intensă sau cu modele puternice, nu este necesară aplicarea integrală, pe toţi pereţii. Este suficient să acoperi un singur perete, care să devină elementul central al băii tale.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro