Să mă scuzați că vă scriu așa nervoasă. Tocmai am venit de la cumpărături și, cât mi-am așteptat rândul la casă, am auzit un crâmpei de conversație telefonică. Tipa din fața mea vorbea, cel mai probabil, cu o prietenă. Vorbeau despre o altă tipă care nici nu e femeie, că umblă neîngrijită, că iese din casă cu părul nearanjat și că și unghiile le are ”nașpa”.

Nu vă ascund, m-am uitat la unghiile mele când am auzit asta. Mi-a sărit un pic oja la un deget, dar eu am impresia că stau bine la acest capitol. M-am uitat și la unghiile tipei din fața mea - mâna cu care ținea telefonul era spre mine. Nu îmi plac nici mie unghiile mici, nu le-am ținut niciodată tăiate din carne, dar nici prea lungi nu le pot înțelege. Tipa din fața mea le avea atât de mari că ai putut lejer să crezi că dă din nas, face hocus-pocus, suflă de două ori și ne transformă pe toți în muște.

Am avut noroc să o văd și din profil. Mă interesa, vă spun sincer, să văd dacă și-a făcut și buzele mari. Nu mă întrebați de ce, asta mi-a trecut mie prin minte. Nu am ajuns să văd buzele. În schimb, am văzut genele.

Dumnezeule, să-mi explice și mie cineva rolul genelor cu care îți depășești sprâncenele. De ce ți-ai face asta? De ce?

Conversația a continuat și, când credeam că nimic din ceea ce spune nu mă poate marca mai mult decât înfățișarea ei, am auzit și cuvinttele care m-au lăsat cu gura căscată: ”Nu poți să fii femeie adevărată și să stai cum te-a făcut maică-ta, că nu mai suntem pe vremea lu` mamaie!”

Cum? Stați puțin! Deci acum, ca să fii femeie adevărată, nu trebuie să arăți cum te-a făcut maică-ta? Trebuie neapărat să îți faci upgrade la orice nivel? Adică chiar ai nevoie de unghii de câțiva centimetri, gene să te scarpini pe frunte, buze cât cârnații polonezi? Ca să nu mai zic de silicoane, extensii de păr și mai știu eu orice alte nebunii despre care, sunt absolut convinsă, eu încă nici nu am aflat că există.

Nu sunt o femeie adevărată. Deloc nu sunt. M-am analizat până acasă. Nu am gene false, părul mi l-am spălat aseară și s-a uscat în voia lui (nu arată rău, dar nici ca ieșită de la salon nu sunt), oja e un pic sărită de pe unghii, unghiile mele nu sunt luuuuungi și ascuțite, genele mele sunt de femeie neadevărată așa cum a făcut-o mă-sa, buzele mele sunt tot cum mi le-a dat mama... Nu mai zic că eu îmi pun sutien doar ca să pară că am sâni. Slabă, trasă prin inel, nu sunt... decât dacă inelul ar fi unul de la un butoiaș mai mic.

Când am început să nu mai fim noi așa cum ne-au lăsat mamele noastre? Cine a inventat femeia asta adevărată? Parcă femeie adevărată însemna altceva, nu doar să ai grijă de ambalaj și să ieși la defilare. Și nu ar fi nimic rău în a avea grijă de ambalaj, și eu am, dar nu după regulile acestor prințese trase la indigo care pare că au invadat lumea. Pentru ele cele mai importante lucruri sunt hainele, sala de sport, saloanele, machiajele, parfumurile, cluburile, pantofii și cam atât. Tipa din fața mea a cumpărat un pachet de țigări și un baton proteic. Eu am plecat din magazin cu o sacoșă cu legume, ouă, carne, borș și lapte. Ea a ieșit mândră și cu spatele drept, eu cocoșată și cu sacoșa pe un umăr. Asta e! Nu suntem toate prințese!

Și nici nu trebuie să fim... e deja plină lumea de prințese care sunt femei adevărate și nu știu să facă o ciorbă!