Decoruri de Paşte: 7 metode originale pentru vopsitul ouălor
Casă şi familie · Acasa / De Sînziana Pătru, 19.04.2014

Dacă vrei să ai parte de cele mai ingenioase decoruri de Paşte, cu siguranţă te-ai gândit deja că ai vrea ca ouăle de pe masa de Paşte să arate şi ele cât mai original şi mai frumos.

Află şi tu care sunt cele mai nonconformiste metode pentru vopsitul ouălor şi impresionează-ţi invitaţii cu ornamentele tale geniale!

1. Ouă cu sclipici

După ce ai fiert ouăle la intensitatea dorită, aplică pe ele un clei special sau un lipici alimentar şi presară-le cu sclipici. Poţi opta pentru varianta uni, poţi amesteca mai multe feluri de sclipici pentru a obţine ouă multicolore sau poţi chiar să creezi modele cu ajutorul mai multor nuanţe de sclipici colorat.


2. Ouă cu biluţe colorate

Procedeul de decorare este asemănător cu cel al "vopsirii" cu sclipici: se fierb ouăle, se ung cu un adeziv special destinat alimentelor şi se aplică biluţele colorate. Poţi alege biluţe din plastic, însă acestea sunt mai costisitoare, sau poţi opta pentru folosirea unor bombonele colorate minuscule, folosite pentru ornarea torturilor sau a prăjiturilor.

3. Ouă vopsite cu ajutorul cravatelor

Dacă vrei ca ouăle tale să aibă un model mai interesant, le poţi colora cu ajutorul cravatelor de mătase, astfel încât imprimeul acestora să se transfere pe ouă. Mătasea este un material foarte fin, care permite acest transfer, spre deosebire de alte textile. După ce ai fiert ouăle, înveleşte-le în câte o cravată şi scufundă-le într-o soluţie compusă din apă fierbinte şi oţet. Lasă-le 2-3 minute în această soluţie, apoi scoate-le şi desfăşoară cravata din jurul lor.


4. Ouă decorate cu aţă colorată

Procedeul pentru ornarea ouălor cu aţă colorată este asemănător cu cel de decorare cu sclipici sau cu bomboane colorate. După ce ai fiert ouăle, aplică adezivul special şi înfăşoară aţă în jurul lor, până le acoperi complet. Poţi folosi mai multe culori de aţă, pentru un efect mai de impact şi poţi chiar crea modele asemănătoare broderiilor.

5. Ouă pictate cu model prin utilizarea unei benzi adezive

După ce ai fiert ouăle şi le-ai şters bine de apă, taie fâşii subţiri de bandă adezivă şi înfăşoară-le în jurul lor în formă de spirală, X sau orice altceva îţi poţi imagina. Scufundă-le apoi în soluţia pentru vopsire, lasă-le timp de câteva minute, şterge-le şi apoi dezlipeşte banda adezivă de pe ele. Dacă nu vrei ca modelul să rămână alb, poţi să le mai scufunzi o dată în vopsea, preţ de doar câteva secunde.


6. Ouă vopsite cu marker permanent

Această metodă este foarte simplă: după ce ai fiert ouăle, dai frâu liber imaginaţiei şi le desenezi cu ajutorul unuia sau a mai multor markere permanente. Avantajele acestei metode sunt precizia şi intensitatea culorilor folosite. În plus, poţi opta şi pentru vopsirea clasică a ouălor şi finisajul cu ajutorul markerelor, în cazul în care îţi doreşti un desen mai special.

7. Ouă dantelate

După ce ai curăţat, degresat şi fiert ouăle, înfăşoară-le într-un material dantelat, precum cele din care sunt realizate perdelele. Ai grijă ca materialul să fie cât mai strâmt şi scufundă-le apoi în soluţia pentru vopsit. Desfăşoară dantela doar după ce s-a scurs bine vopseaua din ea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro