22
De ce să ai un baldachin în curte. 25 de imagini care te fac să visezi cu ochii deschiși
Casă şi familie · Acasa / De Georgiana Dorobanţu, 13.08.2018

Baldachinul pentru grădină poate fi definit ca fiind un pat pentru exterior, având un acoperiș și material textil de jur împrejur ce oferă umbră și protecție împotriva insectelor.

Și pentru că toate aceste caracteristici îl transformă în piesa de mobilier perfectă pentru relaxarea în aer liber, nu ar trebui să fie o surpriză că foarte multe persoane visează cu ochii deschiși la un baldachin.

Costurile mari ale unui baldachin ar putea să te descurajeze, la fel și dificultatea de a întreține și a depozita peste iarnă o astfel de piesă de mobilier voluminoasă.

Dar nu trebuie să fie chiar atât de dificil să obții zona ideală de relaxare. Este suficient să fii inventiv și să încerci o abordare diferită. Știai că îți poți faci propriul baldachin cu costuri foarte mici, folosind lucruri pe care probabil că le ai deja? Există o mulțime de variante interesante.

De exemplu, dacă ai deja o trambulină în curte pe care copiii nu o mai folosesc, o poți tranforma foarte ușor într-un baldachin. Acoperă cadrul trambulinei cu o perdea sau material textil care să te apere de insecte și căldură. Așterne un cearșaf și pune câteva perne pe trambulină. Rezultatul este un baldachin absolut perfect pentru zilele sau serile în care vrei să te relaxezi.

O altă variantă ieftină este aceea de a folosi paleții din lemn. Tot ce trebuie să faci este să așezi o saltea sau o pilotă peste peleți și să faci un cadrul din patru stâlpi înfipți în pământ, pe care să sprijini o perdea. Ieftin și simplu!

De asemenea, dacă ai o saltea gonflabilă, o poți folosi în curte pentru a-ți faci un baldachin ideal pentru relaxare. Acoperă salteaua cu un cearșaf, decorează cu perne și folosește patru pari din lemn sau metal pentru a face cadrul pe care să fixezi o perdea sau un umbrar.

Avantajul unui baldachin improvizat este acela că îl poți demonta cu ușurință atunci când nu-l mai folosești sau când vine sezonul rece. 

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro