Cum te ajută sarea să scapi de mirosurile urâte din casă
Sarea este cel mai banal, dar și cel mai iubit condiment. Ea are o mulțime de utilizări în casă, iar câteva dintre ele sunt soluții foarte eficiente pentru a scăpa de mirosurile urâte din locuință. Și iată cum!
Știai că sarea poate fi folosită în pantofii sport? Sau că te ajută să scapi de mirosul de ceapă de mâini? Iată cum poate fi folosită să elimini mirosurile urâte în cel mai simplu mod.Sarea și încălțămintea sport
Pune o cană de sare grosieră sau grunjoasă în două șosete fine din lycra și pune apoi cele două pachețele cu sare în teniși transpirați cu care a venit băiețelul tău de la fotbal sau în pantofii sport cu care ai fost pe munte. Sarea atrage o bună parte din umezeala din pantofi, împiedică dezvoltarea bacteriilor și totodată împiedică apariția mirosului neplăcut, până când reușești să speli încălțămintea transpirată.
Sarea, mirosul de ceapă, de usturoi sau de pește
Este foarte neplăcut să gătești ceva cu ceapă sau cu pește și să îți miroasă mâinile toată ziua urât. Mirosurile urâte de condimente pot fi combătute cu sare. Știm deja că săpunurile, oricât de parfumate ar fi nu elimină chiar atât de bine izul neplăcut. Dar sarea o poate face, în combinație cu lămâie. Ca atare, pune sare din plin pe o felie de lămâie și freacă bine mâinile. În câteva minute, pielea ta rămâne curată și miroase a proaspăt!