Cum să mănânci pentru doi în timpul sarcinii
Bebelușul din burtica ta îți va schimba stilul de viață din foarte multe puncte de vedere, iar alimentaţia este unul dintre ele. Vei simți nevoia să mănânci mai mult decât înainte sau dimpotrivă, sau vei avea pofte inexplicabile pentru alimente care nu îți plăceau până atunci. Citește mai departe pentru a afla de câte calorii ai nevoie în realitate; care sunt nutrienţii esențiali pentru tine şi bebelușul tău şi mult mai multe!
Atunci când ești însărcinată, cu siguranță că vei dori să ai grijă ce mănânci întrucât sarcina şi alimentaţia sunt foarte strâns legate. Vei dori să ai o alimentaţie sănătoasă pentru bebelușul tău.
‚O alimentație echilibrată a mamei în timpul sarcinii va asigura menținerea sănătății acesteia, nevoile de creștere ale fătului, forța fizică și vitalitatea în travaliu și ulterior succesul lactației.’, spune Dr. Roxana Pușcă, Medic Specialist Pediatru.
Ce înseamnă o alimentaţie sănătoasă în timpul sarcinii? În primul rând, nu începe o dietă pentru slăbire! Alimentaţia din timpul sarcinii nu are nicio legătură cu pierderea în greutate! Sarcina nu este momentul potrivit pentru a începe să pierzi din greutate. Consumă alimente sănătoase, pline de nutrienţi şi nu vei avea nicio problemă în a pierde surplusul de greutate din timpul sarcinii după ce ai născut. Dacă ai o problemă de greutate – fie ai o greutate sub cea normală fie peste cea normală – atunci vei avea nevoie să urmezi un program nutrițional special începând din primul trimestru şi pe întreaga durată a sarcinii. Consultă-te cu medicul tău. În plus, când ești însărcinată nu este momentul să te înfometezi.
Există oameni care încă discută despre ce greutate ar trebui să aibă femeile în plus în timpul sarcinii? Între 8 şi 16 kg este normal, însă nu contează prea mult, cu excepția cazurilor în care aceste limite sunt mult depășite. Unii medici britanici recomandă stabilirea unui obiectiv special de greutate. Desigur că dacă te îngrași cu peste 20 de kg, îți va fi greu să pierzi acest surplus după naștere. Astfel că, dacă nu ar trebui să slăbești în timpul sarcinii, nu este bine nici să folosești această perioadă ca o scuză pentru a mânca tot timpul!
Alimente bune de consumat
‚O dietă echilibrată presupune ca viitoarea mămică să mănânce alimente sănătoase și variate în timpul unei zile, fără excese, cu accent pe fructe și legume, cereale integrale, ouă, lactate, carne slabă- surse principale pentru minerale (mai ales calciu, fier) și vitamine (în special acid folic- cu rol important în prevenirea defectelor congenitale de tub neural).’, recomandă Dr. Roxana Pușcă, Medic Specialist Pediatru.
În ceea ce privește alimentația în timpul sarcinii, mai jos sunt patru categorii mari de alimente, cu exemple pentru o porție:
CALORII: Majoritatea femeilor însărcinate au nevoie de aproximativ 300 de calorii în plus pe zi. Acest lucru se traduce prin două căni de lapte degresat, o porție de înghețată, un covrig cu brânză cu smântână sau un sandviș cu ton.
POFTE: Nimeni nu știe de ce femeile au pofte pentru anumite alimente în timpul sarcinii, însă se consideră că poftele nu sunt rezultatul unor deficiențe. Nu trebuie să evitați anumite alimente de care vă e poftă dacă le consumați moderat pentru a evita un surplus ridicat de greutate. Din păcate, anumite femei însărcinate au pofte pentru produse non-alimentare, precum amidon lichid pentru rufe sau pământ pe care vor să le consume. Această afecțiune se numește Pica. Dacă simțiți pofte pentru produse non-alimentare, trebuie să vă consultați cu medicul specialist.
PROTEINE: Femeile însărcinate au nevoie de aproximativ 60 de grame de proteine pe zi. O cană de lapte sau o uncie de carne roșie conține aproximativ 10 grame de proteine. Surse bune de proteine includ carne slabă, carne de pasăre, pește, fasole uscată, linte, fructe cu coajă lemnoasă, ouă şi brânză. Evitați brânzeturile nepasteurizate şi moi precum Brie. De asemenea, evitați ouăle crude, carnea nepreparată sau în sânge, întrucât acestea pot conține bacterii care ar putea afecta bebelușul.
CALCIU: Calciul este necesar în timpul sarcinii pentru formarea oaselor şi a dinților copilului. Aportul zilnic recomandat de calciu în timpul sarcinii este de 1.200 mg pe zi. Puteți obține aportul de calciu necesar din legume verzi cu frunze, suc de portocale, lapte, iaurt şi brânză. Ar trebui să consumați patru porții de alimente bogate în calciu pe zi.
FIER: Aveți nevoie de 15 până la 30 de mg pe zi. Peștele, carnea de pasăre, pâinea integrală şi cerealele, legumele verzi cu frunze, legume, fructe confiate, ouă gătite şi carnea roșie sunt toate surse bune de fier. Anumite femei iau suplimente de fier în trimestrele al doilea şi al treilea, însă dacă adoptați o dietă bogată în fier, nu veți avea nevoie de aceste suplimente.
SUPLIMENTE DE VITAMINE ŞI MINERALE PRENATALE: Deși suplimentele de vitamine şi minerale nu sunt necesare pentru femeile care o au alimentație echilibrată, majoritatea specialiștilor medicali pentru perioada prenatală consideră că acestea nu sunt dăunătoare şi prin urmare pot fi adăugate chiar în alimentația pentru primul trimestru. Cu toate acestea, nu trebuie să consumați aceste suplimente în locul unei diete alimentare echilibrate, care are întotdeauna un impact asupra sarcinii şi nutriției. Consultați-vă medicul specialist înainte de a include orice vitamine sau suplimente în dieta din timpul sarcinii. Păstrați toate medicamentele cu vitamine şi fier în recipiente cu blocare a accesului copiilor şi sigilate dacă există copii mici în casă pentru a evita supradozele accidentale.
În concluzie, bebelușul din burtică are nevoie doar de un aport ușor mai mare de vitamine şi nutrienţi decât cel pe care îl consumi în mod normal. Atunci când ești însărcinată, creierul îți poate juca feste şi uneori poți avea pofte ciudate pentru produse non-alimentare, însă, cu excepția acestui lucru, dacă menții o dietă echilibrată, bebelușul va crește fericit şi sănătos în burtica ta.
Tu ce dietă alimentară ai avut în timpul sarcinii?