Cum iti pastrezi fructele preferate?
Casă şi familie · Acasa / 20.08.2014

Asteptam vara pentru concediile pe care le promite, pentru timpul liber, pentru soare si, de ce nu, pentru fructele si legumele proaspete si pline de vitamine pe care ni le aduce. Vara te bucuri de cele mai gustoase si aromate fructe. Este recomandabil sa le consumi in stare naturala, dar fructele pot deveni ingredientele unor delicioase deserturi sau pot fi folosite la prepararea compoturilor, a gemurilor si a dulceturilor.

Astazi iti oferim cateva ponturi care te vor ajuta sa pastrezi sau sa consumi mai usor fructele tale preferate:


Merele

Atunci cand tai merele felii sau cuburi, stropeste-le cu zeama de lamaie, pentru a impiedica fructele sa capete acea culoare maro caracteristica. De asemenea, acelasi efect il poti obtine daca "ineci" fructele in suc de mere.

Acest pont este valabil si in cazul bananelor, piersicilor, perelor si fructelor avocado. Pastreaza in frigider un pulverizator cu zeama de lamaie, pentru a-l avea la indemana atunci cand ai nevoie sa stropesti fructele cu suc de lamaie.

Merele pot fi decojite inainte si dupa ce au fost taiate felii, dar este mult mai usor sa fie decojite inainte de feliere.


Bananele

Pentru ca bananele verzi sa se coaca mai repede, introdu-le impreuna cu un mar intr-o punga din hartie. Lasa-le "la copt" timp de doua zile.

Bananele coapte pot fi pastrate drept ingrediente pentru o prajitura pe care intentionezi sa o prepari mai tarziu daca le zdrobesti, transformandu-le in piureu. Piureul de banane va fi introdus apoi la congelator, intr-o punga din plastic, pana cand doresti sa il folosesti pentru prepararea unui desert. De asemenea, se poate pastra la congelator, in punga din plastic, si banana intreaga, in coaja.


Lamaile

Atunci cand cumperi lamai, alege fructe care se simt destul de grele in mana pentru dimensiunea lor si care au coaja moale si catifelata.

Pentru a obtine mai multa zeama de lamaie din fructe proaspete, incearca unul dintre aceste sfaturi:

Dupa ce ai scos lamaia din frigider, las-o sa ajunga la temperatura camerei si apoi rostogoleste-o pe blatul de bucatarie, presand fructul cu delicatete, cu ajutorul palmei. Rostogoleste-o inainte si inapoi, pana cand coaja se "inmoaie".

Pentru a obtine mai multa zeama dintr-o lamaie sau alte citrice, asaza fructul intr-un vas cu apa fierbinte, inainte de a-l taia si a-l stoarce.


Introdu lamaia in cuptorul cu microunde timp de 10 secunde, inainte de a o stoarce.

Stafidele

Daca stafidele sunt extrem de uscate sau de zaharisite, introdu-le intr-un recipient termostabil si acopera-le cu apa fiarta. Lasa-le la "inmuiat" timp de aproximativ 5 minute, apoi scurge-le de apa. Aceasta operatiune ar trebui sa "umfle" la loc stafidele.

Dupa ce ai deschis punga, pachetul sau casoleta cu stafide, sigileaza bine recipientul si lasa-l la frigider, pentru ca fructele sa se pastreze proaspete.

Ponturi de preparare:

Feliaza fructele imediat ce le-ai scos din frigider. Este mai usor sa le feliezi cat timp sunt inca reci si au coaja si pulpa ferme.

Pentru a taia fructele confiate in robotul de bucatarie, mai intai congeleaza-le - se vor taia mai usor.

Procesul de indepartare a membranei albe de pe o portocala decojita poate fi simplificat daca, in prealabil, lasi portocala in coaja in apa fiarta, timp de 5 minute.

Pastreaza cojile de lamaie sau portocale si foloseste-le in diferite preparate, pentru "a da" aroma specifica de citrice. Introdu cojile in pungi din plastic inchise etans si lasa-le la congelator pana cand vei avea nevoie de ele.

Pentru a impiedica semintele de citrice sa se strecoare in suc, atunci cand storci fructele de zeama, infasoara partea taiata a fructului in tifon si stoarce sucul prin panza. Semintele nu vor trece prin tifon.

Nu folosi ananas proaspat pentru o salata de fructe care contine gelatina. Ananasul proaspat contine o enzima care nu va permite gelatinei sa se "fixeze". In acest caz, solutia viabila o reprezinta ananasul conservat.

Daca nu folosesti decat o jumatate din fructul de avocado, pastreaza samburele in jumatatea pe care nu ai consumat-o, inveleste-o in folie de celofan si las-o la frigider, gata ambalata. Samburele va incetini procesul de decolorare. In cazul in care marginea taiata se decoloreaza, aceasta poate fi taiata, iar fructul de dedesubt poate fi consumat.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro