Mi se intampla uneori sa fiu martor la o situatie cel putin bizara. Pornind de la premize excelente, respectiv o tema clar definita, un proiect pe masura si cateva echipe de profesionisti...

Mi se intampla uneori sa fiu martor la o situatie cel putin bizara. Pornind de la premize excelente, respectiv o tema clar definita, un proiect pe masura si cateva echipe de profesionisti, cu grija alese de beneficiar, rezultatul final este un fiasco.

Veti spune ca se mai intampla. Perfect, admit ca ati putea avea dreptate. Dar ce te faci cand executantii incearca sa te convinga ca este bine, ca asa se face si ca totul este OK?

Sau si mai si: proiectantul si constructorul cad de acord ca lucrurile nu sunt tocmai in regula si stabilesc remedierile necesare, iar beneficiarul se opune pentru ca este foarte bine asa, este atat de multumit si fericit ca totul este perfect (in viziunea lui), incat nu mai admite nici o modificare.

Atitudinea asta imi aduce aminte de bancul cu fata care avea proportiile ideale 90-60-90, dar nu avea deloc sani. In schimb avea cocoasa...

A avea sau a nu avea

Stiu ca titlul articolului de astazi va intriga si va genera dispute, dar sa fim intelesi: eu nu dau verdicte, doar va expun fapte.

Sa vedem deci cum ar trebui mobilata si decorata locuinta de vis. Pentru simplificare, vom lua in discutie un ipotetic apartament, ceva mai spatios.

Primul contact este cu usa de la intrare. Obligatoriu va fi din lemn de esenta tare, usor monumentala.

Intram in hol. Un cuier cat mai amplu, cu suficiente carlige, oglinda mare, cu sursa de iluminat proprie, dulap de haine si dulapioare pentru cat mai multa incaltaminte. O debara incapatoare, suficienta pentru o diversitate de obiecte care se aduna la casa omului.

Living spatios, cu goluri in arc, plafon cu jocuri de volume, iluminat direct si indirect, cu multiple posibilitati de dozare. Pardoseala din parchet masiv, cu motive decorative din cateva esente de lemn.

Canapea plus fotolii ample, masute, gheridoane cu vaze. Biblioteca (si nu prea...) cu suficiente spatii de depozitare. Intr-un colt, un bar cu toate dotarile necesare (inclusiv un mic frigider). Linie audio-video, covoare, perdele, draperii, jaluzele, perne si pernute decorative, tablouri.

Bucatarie imbracata complet in faianta, mobilier masiv, incapator, dotari cu gama completa de electrocasnice si din nou covoare, perdea...

Dormitoare cu dressing-uri cat mai incapatoare, cu usi placate in oglinda, paturi dotate cu sertare pentru lenjerie, noptiere, comoda.

Baie complet dotata cu cele necesare, plus dulapioare.

Ambianta va fi completata cu o sumedenie de mici (si mari) obiecte decorative, lucruri adunate in calatoriile noastre, colectii diverse.

Precizez ca nu vorbim despre o decorare de gust indoielnic. Totul, de la mobila la accesorii si de la obiectele de arta la hainele atarnate in dulapuri, va fi rafinat, elegant si de cel mai desavarsit bun gust.

Ei... si acum putem incepe sa ne punem intrebari. Prima ar fi: de ce atat de mult? Si un raspuns posibil: "Pentru ca-mi permit" (sau altfel spus "Am cu ce"...). Bine, dar chiar ne folosesc? Tot acest cumul de obiecte chiar reuseste sa devina ambianta de care avem nevoie?

De fapt, care este ambianta de care avem nevoie? Noi cream spatiul in care traim, dar cum ne influenteaza acesta ulterior? Este el o reflexie a ceea ce suntem sau devine un factor care ne influenteaza intr-un mod subtil si neprevazut? Mai mult, nu ar da oare o semnificatie mai profunda fiecarui obiect?

Nu vreau sa fiu inteles gresit, nu este o invitatie la asceza, dar de ce sa ne impovaram urmasii cu cateva TIR-uri de lucruri cu care nu vor sti ce sa faca? Nu ar trebui oare sa-i inzestram mai degraba cu amintiri frumoase? Acumularile cantitative nu duc intotdeauna la salturi calitative (sa ma ierte marxistii...). "Mai mult" nu inseamna "mai bine".

Si o ultima intrebare: nu ar fi oare benefic sa ne atasam mai putin de obiecte si mai mult de oameni, de prieteni? Sunt efemeri, este adevarat, dar ofera mult mai mult!

Cu multumiri prietenilor care mi-au sugerat subiectul articolului.