Ce greșeli să eviți când faci piept de pui la grătar
Casă şi familie · Acasa / 13.07.2017

Vrei să faci o rețetă de piept de pui la grătar perfectă? Acest preparat nu este unul complicat, dar există câteva greșeli pe care ar trebui să le eviți, dacă vrei să ajungi la un rezultat final îndrăgit de toată familia. Iată care sunt aceste greșeli!

Ce nu ar trebui să faci atunci când gătești piept de pui la grătar?

1. Să pui pieptul de pui direct pe grătar


Crezi că poți pune orice bucată de piept de pui pe grătar? Ei bine, acest preparat poate varia foarte mult în mărime și grosime, chiar și când provine de la același pui. Și s-ar putea să ai parte de o carne care se usucă la capete și e negătită în mijloc. De aceea, este recomandat să tai pieptul de pui în fâșii mai subțiri, de aceeași dimensiune.

2. Să nu condimentezi


Cu toate că sigur condimentezi puiul atunci când îl faci la cuptor sau în diferite preparate, multe persoane pun doar puțină sare pe pieptul de pui înainte de a-l găti pe grătar. Iar ulterior sunt surprinse de faptul că pieptul de pui nu are gust și este uscat. Este important să îl marinezi în prealabil, deoarece acest proces va ajuta pieptul de pui să rămână suculent în timpul întregului proces de gătire și să aibă un gust mult mai bun.

3. Renunți la sosul marinat în favoarea sosurilor dulci


Poate că îți place sosul barbecue, dar varianta deja cumpărată s-ar putea să nu îți satisfacă gusturile când vine vorba de pieptul de pui și să ajungi să detești rezultatul final. În schimbi, poți face un hibrid de sos marinat - saramură, care se va transforma într-o glazură atunci când puiul stă pe grătar. Poți amesteca puțină miere, oțet și mirodenii într-un bol și lăsa pieptul de pui la marinat în jumătate din această compoziție. Iar cealaltă jumătate o poți folosi atunci când se gătește puiul.


4. Gătești pieptul la foc prea mare sau prea mic


Am fost cu toții în această situație. Ai multe preparate pe grătar, de la porumb la cartofi, iar pieptul de pui este pus pe cea mai fierbinte parte a grătarului, unde s-ar putea să se ardă la exterior și să rămână negătit în interior. Poți să încingi grătarul la foc mediu spre mare, să pui pieptul de pui în partea în care focul este cel mai puternic, după care să îl pui în partea exterioară, pentru a se găti și în interior.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro