Plantează-l
Dacă ai cumpărat un brad în ghiveci, cu rădăcină, atunci îl poţi planta cu succes în propria ta grădină. În acest caz trebuie să păstrezi bradul până la primăvară, când pământul se va dezgheţa. Ai grijă să-l ţii într-un loc răcoros, departe de sursele de căldură, cu suficientă lumină şi să-l uzi o dată pe săptămână. Pământul trebuie să fie umed, în niciun caz complet ud, pentru că rădăcinile pot putrezi din cazua excesului de apă.
Transformă-l
Tulpina bradului tău poate fi tranformată cu uşurinţă în elemente decorative dacă eşti pasionată de bricolaj. De exemplu, taie tulpina în felii subţiri pe care să le vopseşti cu un lac transparent pentru lemn. Vei obţine astfel suporturi inedite pentru pahare, realizate chiar de tine!
Strânge-l cu grijă
Acele uscate de brad, împrăştiate prin casă, sunt extrem de neplăcute. Rămân înfimpte în covoare sau alte textile şi pot provoca înţepături foarte dureroase. Pentru a preveni împrăştierea acelor atunci când strângi bradul, asigură-te că ai aproape de tine aspiratorul, pentru a strânge imdiat acele care cad pe podea în timp ce culegi globuleţele şi decoraţiunile. Foloseşte apoi un sac mare din plastic în care să introduci bradul începând de la tulpină, nu de la vârfuri, pentru că astfel vei împrăştia mai multe ace.