21
Camerele din grădină, spațiile pentru relaxare care au cucerit Instagram. Îți vei dori și tu una!
Casă şi familie · Acasa / 07.07.2019

Pentru că ne petrecem o mare parte din timp în interior, fie că suntem la birou, în mașină sau acasă, atunci când avem ocazia ne dorim să ne relaxăm în aer liber.

Iar cei care au o curte, încearcă chiar să se "mute" cu totul afară. Un nou trend devine tot mai popular pe Instagram și nu numai. Oamenii își construiesc camere exterioare în grădină pentru a petrece cât mai mult timp în aer liber.

Dacă îți vei construi o astfel de cameră la exterior, în mod sigur va deveni locul tău preferat. Ai tot confortul pe care l-ai avea în casă, dar... ești afară.

Camerele exterioare pot fi realizate din lemn și nu te costă foarte mult. Iar dacă iei în considerare relaxarea pe care ți-o oferă apoi, se poate spune că merită fiecare bănuț.

Există o mulțime de idei pentru a decora o astfel de cameră. Construcțiile din lemn vechi sau lemn învechit pot fi decorate în stil retro sau shabby chic. Dacă vrei un aspect modern, atunci poți opta pentru pereți din sticlă. În acest caz te vei putea bucura de camera ta și în zilele mai răcoroase, dar în care soarele îți va încălzi camera exterioară datorită sticlei. Vara, în schimb, vei avea nevoie de un sistem de umbrire.

O altă opțiune este aceea de a crea o bucătărie exterioară cu spațiu pentru servit masa. Este o variantă foarte practică de a petrece timp în aer liber.

Iar dacă nu vrei să investești prea mult, atunci este suficient să refolosești materiale vechi precum ferestre, garduri din lemn sau panouri pentru a crea un astfel de adăpost cu aspect rustic și romantic.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro