Prosoapele multicolore în baie
O baie decorată de un designer nu va avea niciodată prosoape în culori și stiluri diferite. Este o regulă de bază a specialiștilor de a asorta accesoriile cu stilul camerei. Iar în ceea ce privește baia, este important să alegi proasoape într-o singură culoare, care se asortează cu restul decorului.
Echipamentele sportive
Dacă nu ți-ai folosit bicicleta eliptică de ani de zile, atunci cel mai probabil nu o vei folosi niciodată. Tot ce face este să-ți ocupe inutil spațiul în locuință, iar în acest caz este de preferat să renunți la ea. Este valabil pentru toate aparatele și echipamentele sportive pe care nu le folosești. Dar dacă le folosești des, atunci găsește un loc pe care să îl dedici lor, așa cum este balconul, de exemplu.
Așternuturile de pat
Dacă ți-ai renovat dormitorul și arată absolut impecabil, atunci păturile colorate cu imprimeuri masive nu au ce căuta în el. Înlocuiește-le cu unele în nuanțe care se potrivesc decorului sau camuflează-le cu ajutorul unor cuverturi elegante, de preferat într-o singură culoare. Acestea oferă impresia unui spațiu ordonat și aerisit.
Condimentele și ustensilele de bucătărie
Toate lucrurile mărunte care sunt absolut necesare în bucătăria ta o vor face să pară aglomerată și dezordonată dacă sunt păstrate la vedere. Păstrează-le în dulapuri închise și investește în recipiente pentru depozitarea organizată și inteligentă. Bucătăria ta va arăta mult mai curată și ordonată.
Jucăriile copiilor
Împrăștiate prin toată casa, jucăriile copiilor au potențialul de a-ți face locuința să pară un haos total. Dar fericirea celor mici este cea mai importantă, astfel că jucăriile trebuie să stea la loc de cinste în fiecare casă în care sunt copii. Echipează camerele copiilor cu lăzi colorate sau cutii din plastic pentru depozitarea jucăriilor. Inventează un joc astfel ca în fiecare seară cei mici să strângă singuri sau împreună cu tine jucăriile și să le așeze în cutiile lor. Nu numai că locuința ta va fi mai ordonată, dar îi vei învăța și pe copii să fie organizați și responsabili.
Nu sunt de acord cu articolul acesta! Ai zice ca esti intr-un cubicul. O casa adevarata nu arata asa!