Tot ce ar trebui sa stii despre depresia post natala
O serie de studii realizate recent au evidentiat faptul ca un numar tot mai mare de femei se confrunta cu depresia post natala - aproximativ 75% dintre mamici prezinta simptome specifice, imediat dupa nasterea bebelusului. Majoritatea femeilor depasesc relativ repede momentul, caracterizat, in principal, prin instabilitate emotionala (episoade de plans si negativism). Exista insa si riscul unei destabilizari emotionale totale, dar cazurile acestea sunt mult mai rare - circa 10 la suta dintre femei se confrunta cu aceasta problema, conform unui studiu realizat la nivel global. Tu in ce categorie te incadrezi?
Risti sa te confrunti cu depresia post natala?Iata un mic test, care te-ar putea edifica in acest sens. Raspunde la urmatoarele intrebari si, cu cat bifezi mai multe raspunsuri afirmative, cu atat posibilitatea de a traversa o depresie post natala este mai pronuntata. Dar nu intra in panica; nu este oricum o problema pe termen lung, si exista mijloace de a depasi cu bine aceasta perioada.
BIFE
- Ai insomnii frecvente?
- Ti se intampla adeseori sa te simti nelinistita, panicata sau tensionata?
- Iti este greu sa te concentrezi?
- Simti ca iti pierzi respectul fata de propria persoana?
- Ai tulburari ale apetitului (mananci mult mai mult sau mai putin, ca urmare a nervozitatii)?
- Exista activitati care inainte iti faceau placere si pentru care acum ti-ai pierdut orice interes?
- Esti mai distanta fata de partener in ultima vreme - si nu intelegi nici tu de ce simti astfel?
- Te simti adeseori neajutorata, ai senzatia ca nimeni nu te mai intelege si ca esti "singura impotriva tuturor"?
- Esti preocupata in mod excesiv de bunastarea bebelusului, iti este teama ca nu-l ingrijesti cum trebuie?
- Ai sentimentul ca situatia iti scapa de sub control, in toate aspectele vietii tale?
Raspunsurile acestor intrebari nu pot fi catalogate drept corecte sau gresite. Adevarul ca nu s-a descoperit inca nici o metoda specifica si clara de diagnosticare a depresiei post natale. Dar, daca raspunzi afirmativ cel putin la doua dintre intrebari, acest lucru inseamna ca ai putea sa te confrunti cu aceasta problema.
Care sunt cauzele depresiei post natale?
Este interesant faptul ca depresia post natala este cunoscuta din cele mai vechi timpuri - astfel, Hipocrate a descris detaliat, in anul 700 i.e.n. problemele de natura emotionala ale femeii, asociate cu sarcina si nasterea. Din pacate insa, medicii nu au reusit nici pana astazi sa stabileasca precis cauzele aparitiei acestei probleme, astfel incat subiectul constituie inca sursa de nesfarsite dezbateri si controverse.
Ceea ce se stie este ca perioada graviditatii si cea care urmeaza nasterii sunt caracterizate de schimbari semnificative la nivel hormonal, asociate cu modificarile de ordin psihologic si social. Toate acestea, coroborate, pot constitui surse majore de stres, ceea ce duce la instalarea depresiei postanatale.
Iata care sunt principalii factori de risc:
- Probleme in casnicie;
- Stari de depresie, deprimare sau anxietate in decursul sarcinii;
- Stres, evenimente nefericite survenite in timpul graviditatii (decesul unei persoane dragi, schimbarea locuintei, probleme la locul de munca);
- Nastere traumatizanta (travaliu prelungit, probleme de sanatate ale copilului sau ale mamei);
- Antecendente de sindrom premenstrual sever.
Unul dintre cei mai importanti factori care pot duce la instalarea depresiei post natale consta in schimbarile de ordin hormonal care au loc in organismul femeii insarcinate. In decursul perioadei de graviditate, nivelul de estrogen si progesteron cresc de zece ori mai mult, iar dupa nastere scad foarte repede - in interval de maximum 72 de ore, ajung la acelasi nivel ca inainte de sarcina. Astfel, unii dintre cercetatori au descoperit o legatura intre aceasta fluctuatie hormonala si aparitia simptomelor depresiei post natale.
O serie de cercetari recente se concentreaza in special asupra conexiunii dintre nivelul de prolactina (hormonul care determina secretia lactata) din organism si simptomele depresiei. Prolactina se gaseste in cantitati reduse in organism in momentul nasterii, dar creste extrem de repede in prima saptamana.
Stresul inerent aparitiei bebelusului poate duce la aparitia depresiei - mai ales in cazul femeilor care au devenit mame pentru prima data. Dupa explozia de bucurie si emotie specifice, tanara mamica se vede "asaltata" de o multitudine de noi sarcini si responsabilitati, iar constientizarea faptului ca micuta fiinta depinde de ea poate constitui o sursa majora de stres. La aceasta se adauga epuizarea fizica, privarea de somn, colicii bebelusului - toate acestea duc, in cazul unei femei mai sensibile din punct de vedere emotional, la aparitia simptomelor depresiei post natale.
Cum recunoastem depresia post natala?
Aceasta nu este un simplu "moft", care sa fie abordat cu usurinta, ci este o problema emotionala serioasa, pentru care se impune de cele mai multe ori interventia specialistului. Procentul tot mai crescut de femei care se confrunta cu aceasta situatie impune o atentie deosebita. Depresia post natala se imparte in trei categorii, cu toate ca simptomele sunt, de cele mai multe ori, comune.
Deprimarea
Nu este acelasi lucru cu depresia post natala, pentru ca dispare de la sine in interval de cateva saptamani dupa nastere, fara ca mama sa fie destabilizata din punct de vedere emotional. Deprimarea se caracterizeaza prin sentimente de tristete, instabilitate nervoasa, episoade de plans si oboseala, simptome explicate de experienta nasterii - epuizanta atat din punct de vedere fizic, dar si psihic. Nu este insa ceva de durata, iar probleme vor disparea nu peste mult timp, fara a fi nevoie de ajutor specializat.
Depresia post natala
Cu toate ca majoritatea femeilor au perioade de instabilitate emotionala imediat dupa nastere, in cazul unora dintre ele simptomele sunt mult mai severe, iar viata lor este perturbata din toate punctele de vedere. Depresia post natala apare in primul an de viata al copilului si, daca nu este tratata, se poate prelungi pe durata a cativa ani, implicatiile fiind considerabile.
Principalele simptome ale depresiei post natale sunt urmatoarele:
- Oboseala pronuntata, inertie, epuizare;
- Senzatii acute de tristete si descurajare;
- Insomnie;
- Tulburari ale apetitului;
- Neliniste, spaima, temeri nejustificate;
- Asteptari nerealiste in legatura cu bebelusul ("la varsta aceasta, ar trebui sa fi luat mai mult in greutate...").
Psihoza post natala
Aceasta apare mult mai rar, in primele saptamani de viata ale copilului si se caracterizeaza prin confuzie, agitatie si incapacitatea de a avea grija de sine si de bebelus. Interventia medicului se impune in regim de urgenta.
Cum se poate trata depresia post natala?
Metodele de tratament variaza in functie de tipul depresiei si de gravitatea simptomelor. Pentru inceput, medicul va recomanda efectuarea unor analize de rutina, pentru a se asigura ca femeia nu sufera de unele afectiuni fizice precum hipotiroidie sau anemie, care, in prima faza, au simptome asemanatoare cu depresia post natala.
Cel mai important rol in tratament il are psihoterapia - fie individuala, fie in grup, in functie de optiunea pacientei si de recomandarile medicului specialist. Medicamentele antidepresive sunt indicate numai in cazurile mai grave, evitandu-se pe cat posibil, mai ales daca mama alapteaza.
Putem preveni aparitia depresiei post natale?
Exista cateva mijloace prin care poti preveni aparitia acestei probleme, si nu este deloc recomandabil sa le ignori, spunandu-ti ca "asta nu mi se va intampla mie". La urma urmei, de ce nu? Se stie doar ca este preferabil sa previi, decat sa tratezi...
- Responsabilitatile materne se invata - asa ca, "fa-ti temele" inca din perioada sarcinii si informeaza-te in legatura cu aspectele de care va trebui sa te ocupi dupa aparitia bebelusului.
- Nu ezita sa ceri ajutorul partenerului, rudelor si prietenelor, daca simti nevoia.
- Odihneste-te cat de mult poti - dupa nastere, somnul va deveni un lux, cel putin in primele cateva luni.
- Daca ai cunostinte care au devenit de curand parinti, discuta cu acestea si faceti schimb de experienta. Uneori, poate fi de ajutor sa vezi ca nu esti singura care se confrunta cu aceste griji...
- Nu planifica schimbari importante imediat dupa nastere - cu siguranta, nu este momentul sa iei in calcul schimbarea locuintei sau reorientarea profesionala.
- Ocupa-te din timp de gasirea unei bone - vei avea nevoie si de timp pentru tine insati, iar micutul trebuie sa fie bine ingrijit in timp ce tu evadezi la coafor sau la o sueta cu prietenele.