Starea de bine a tinerei generații. Astăzi, pentru viitor!
Carieră / 19.04.2018

"Acum mai bine de un an, am creat un nou proiect național care adresează o cauză socială importantă: starea de bine a adolescenților. Inițiativa echipei Fundației PRAIS - “Suntem tânăra generație!” - a pornit de la un raport UNICEF din anul 2013, potrivit căruia România se află pe ultimul loc din Europa în ceea ce privește starea de bine a tinerilor," declară Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.

Dezvoltat în 14 orașe cum ar fi: București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Făgăraș, Ploiești, Roman, prin activări, conferințe itinerante, dezbateri, concursuri și diseminare de materiale de informare, programul a reunit până acum peste 50.000 de liceeni și profesori, parteneri.

Accesul la informații și activități menite a stimula starea de bine, promovarea diversității, a talentului, responsabilității, valorizarea potențialului individual și incluziunea socială au fost doar câteva dintre obiectivele noastre. Platforma integrată social media
www.tanarageneratie.ro a fost locul unde talentul și potențialul creativ, de organizare și promovare ale liceenilor au fost zi de zi valorizate.

Am ales să comunicăm cu liceenii prin intermediul unor personalități artistice, sociologi, psihologi, campioni olimpici, manageri, profesori. Prin storytelling, am reușit să trecem orice bariere. Poveștile autentice de viață, dialogul dintre noi, cei cu experiența maturizării prin reușite și eșecuri au transformat conferințele în dezbateri ample și schimburi de idei.




Care sunt ingredientele stării de bine a adolescenților?

O serie de competențe socio-emoționale cum ar fi: empatia, conștientizarea și gestionarea eficientă a propriilor emoții, competențele de relaționare și comunicare, atitudinea proactivă și civică, încrederea în abilitățile proprii, capacitatea de rezolvare a problemelor. Toate acestea îi ajută pe tineri să se adapteze lumii în care trăiesc și să devină o resursă a progresului. Dezvoltarea acestor abilități, echiparea cu posibilitatea de a răspunde eficient la evenimentele importante din viață fiind o prioritate pentru familie, școală, societate.


Un adolescent conștient de emoțiile sale, de comportamentele și resursele pe care le are, care are respect de sine și pentru alții, care înțelege valorile morale și se aliniază acestora, va avea rezultate mai bune la școală și în carieră, precum și relații armonioase cu cei din jur.
Sondajul pe care l-am realizat în licee din București și Iași a relevat importanța pe care liceenii o acordă bunelor relații, lucrului în echipă, prietenilor, muzicii și excursiilor pentru starea lor de bine. Totodată, din discuțiile avute cu ei, am remarcat dorința de a fi ascultați, înțeleși, respectați și tratați ca adulți.


Rezultatele obținute la finalul primei ediții “Suntem tânăra generație!” au fost posibile datorită grantului acordat de Fundația Coca-Cola, în cadrul selecției sale anuale de proiecte bazate pe comunitate, pe care le organizează la nivel internațional, precum și echipei locale a companiei care a susținut acest proiect.

Despre Fundaţia PRAIS

Fundaţia PRAIS a fost creată în 2002 de către compania de consultanță în comunicare PRAIS Corporate Communications. În cadrul proiectelor sale naţionale inițiate și dezvoltate de-a lungul a 16 ani, susţine cauze sociale majore: accesul tinerei generații la resurse, educaţie, dezvoltare personală și cultură, promovează starea de bine și stilul de viaţă sănătos, grija faţă de natură, economia bazată pe talente, creativitate, inovaţie, competitivitate şi etică.

Recunoscută local şi internaţional, Fundaţia PRAIS s-a implicat cu succes în proiecte educaţionale naţionale din domenii precum: promovarea mişcării şi a nutriţiei sănătoase; siguranţa produselor alimentare; protecţia mediului; promovarea tinerelor talente. Programele locale sau cross-countries au angrenat milioane de elevi, familii, cadre didactice, publicul larg şi au creat alianţe de valori între parteneri publici şi privaţi, lideri de opinie, specialişti locali şi internaţionali, reuniţi pentru a servi împreună cauzelor sociale globale dedicate viitorului tinerei generaţii.

Mai multe detalii despre Fundaţia PRAIS: www.praisfoundation.com.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro