Sindromul "burn out" este o notiune noua, de origine anglosaxona si utilizata tocmai pentru a insista asupra acelor situatii in care individual este ca si consumat de munca sa.

• Este vorba despre o stare de epuizare, atat fizica cat si psihica, caracterizata prin prezenta urmatoarelor simptome:

• O oboseala intensa cu dureri difuze (dorsalgii sau migrene) si tulburari de somn;

• Un sentiment de “dezumanizare” care se traduce printr-o detasare emotionala din ce in ce mai evidenta, mergand chiar pana la absenta emotiilor fata de altii, daca nu chiar o totala indiferenta la suferinta lor;

• O deceptie fata de profesie si sentimentul de inutilitate legat de activitatea respectiva, impresia de incapacitate de a-i ajuta pe altii.

 
Acest sindrom de epuizare profesionala ii afecteaza mai ales pe aceia care au ales sa-si ajute semenul (ca, de exemplu, avocatii, profesorii, personalul medical, educatorii) pe scurt, toti cei care se daruiesc pe ei insisi si nu simt intodeauna ca “primesc ceva in schimb”. Sindromul ii vizeaza in mod aparte pe cei care lucreaza in sanatate, pentru ca ei intra in contact direct cu suferinta, nefericirea si boala.  Acest tip de reactie este destul de asemanatoare depresiei sau poate sa duca la ea.


Puncte comune cu depresia

• tulburari ale somnului;
• tulburari digestive;
• o scadere a eficientei in munca;
• o senzatie progresiva de epuizare cu rasfrangere asupra mediului familial;
• iritabilitate fata de cei apropiati;
• lipsa dialogului;
• senzatia de a fi "golit" sau in alta parte;
• impresia ca munca invadeaza totul, inclusiv viata privata.

In raport cu munca se constata un sentiment de ambivalenta insotita de urmatoarele stari:

• tendinta de a ramane din ce in ce mai tarziu la serviciu;
• dificultatea de a se cruta pe sine;
• lipsa rapiditatii in executarea unor sarcini simple;
• dezinteres fata de munca: individul lucreaza din ce in ce mai mult si se simte invadat, pentru ca nu este recunoscut la adevarata sa valoare si pentru ca are impresia ca nu este platit pe masura, sau ca munca devine un drog de care nu se poate lipsi, dar care il apasa, apasare mascata de un supraactivism ineficient, de suprafata.

Rar se intampla ca sindromul burn-out sa se instaleze dintr-o data si-n totalitate. El este mai degraba insidios, intr-atat incat, de cele mai multe ori, putem descrie patru etape esentiale. Dr. Dominique Barbier descrie in cartea sa “Iesirea din depresie – medicamente sau psihoterapie” urmatoarele faze ale sindromului burn-out:

1. Entuziasmul ideal: este vorba despre o atitudine care il caracterizeaza mai degraba pe incepator care suprainvesteste in cariera la un nivel energetic extrem de ridicat; de unde notiunea de “ardere”. Individul, care nu mai poate tine ritmul, are impresia ca munca ii va umple viata si acoperi carentele. Iar lucrul acesta explica o importanta scadere de energie care contrasteaza cu putina eficacitate constatata.

2. Stagnarea ineficienta: munca isi pierde aspectul primordial. Se produce o dezinvestire progresiva care face ca acesta sa-si piarda nuanta stimulatoare. In schimb, revendicarile personale vin in prim-plan ca si cum individual ar fi fost pacalit si ar cauta o reparatie externa.

3. Sentimentul de frustrare: in acest moment se dezvolta tulburari fizice (cefalee, migrene, tulburari gastrointestinale, etc.), comportamentale si emotionale (anxietate, depresie). Subiectul isi pune intrebari in privinta sensului muncii sale, isi analizeaza din nou alegerile, se simte rau, nu mai are chef sa munceasca.

4. Apatia plina de dezamagire si pozitia de securitate: individual se simte aproape in mod cronic frustrat in munca, desi recunoaste ca are nevoie de ea din motive pur economice. Fapt care este, intr-o oarecare masura redactor si ii reflecta o imagine devalorizata de sine insusi.

Sindromul burn out nu este simplu de tratat sau de abordat, intrucat prin multitudinea factorilor care provoaca si in timp agraveaza aceasta stare, si interventiile sunt de dorit sa se desfasoare pe mai multe dimensiuni. O interventie din partea companiei sau institutiei va avea ca scop o mai buna impartire a responsabilitatilor, ceea ce-i va permite salariatului sa aiba o munca variata pentru a se sustrage monotoniei indatoririlor. Grupurile de intrajutorare, seminariile, simpozioanele pot facilita o mai buna impartasire a dificultatilor si, mai ales, iesirea din izolare. La nivel individual, daca se doreste o schimbare mai radicala si se doreste o analiza atenta a alegerilor personale, se recoamanda urmarea unei psihoterapii.

De psiholog Viorica Dragomir, Clinica Aquamarin