6 idei de cadouri pentru șefa ta
Goana după cadouri pentru șefa ta poate fi puțin cam dificilă. Bineînțeles, relația fiecărei persoane cu șeful sau șefa sa este diferită, așa că este bine să ai câteva idei de cadouri din care să alegi varianta perfectă în cazul tău.
În final, trebuie să te asiguri că nu ai nicio problemă cu deschiderea cadoului ales la petrecerea de Crăciun sau oferit cu orice altă ocazie.
Iată câteva idei de cadouri pentru şefi din care te poți inspira:
O hartă răzuibilă
Dacă știi că șefei tale îi place să călătorească, o hartă răzuibilă a lumii s-ar putea să fie cadoul perfect pentru ea. Această hartă are toate țările lumii și oferă posibilitatea de a răzui locurile în care ai fost. Restul hărții rămâne acoperit, stimulând mai mult iubitorii călătoriilor.
Un bonsai
Acest cadou nu este dedicat neapărat șefelor care sunt interesate de arta bonsailor. Poate fi un cadou cu înțeles dublu. Pe lângă grija pentru conservarea mediului, poți scoate în evidență importanța modelării micului copac, corelată cu modelarea angajaților dintr-o companie. Iar pe o felicitare, poți să-i și mulțumești șefei tale pentru îndrumarea profesională pe care ți-o oferă.
Cadouri pentru şefi: Un coș cu gustări
Dacă gustările sunt nelipsite din viața șefei tale în mod normal, atunci aceasta s-ar putea să se bucure dacă primește acest cadou. Fie că alegi câteva tipuri de semințe și nuci sau că mergi pe varianta mai dulce a gustărilor, poți alege tu un astfel de coș gata realizat de marile magazine sau poți compune singură compoziția coșului.
O boxă portabilă
Boxele bluetooth sunt un accesoriu grozav atunci când vin prietenii în vizită, când mergi la plajă sau într-o excursie la munte. Cu ajutorul unei boxe portabile, îi vei oferi șefei tale accesibilitatea muzicii. Iar dacă alege să păstreze acest cadou la muncă, pentru a împărtăși utilitatea cadoului, pauzele de masă vor fi mai muzicale de acum înainte, iar în teambuildinguri nu va lipsi niciodată muzica.
Cadouri pentru şefi: Un încălzitor de cană
Nu-ți lăsa șefa să se supere din cauză că s-a răcit cafeaua. Oferă-i un încălzitor de cană. Poate încălzi orice băutură pe care vrei să o menții caldă și poate fi folosit chiar și pentru încălzirea supelor. Iar majoritatea încălzitoarelor de cană se conectează prin USB la computer, deci nu va trebui să aștepte să fie liber cuptorul cu microunde de la birou.
Un acumulator extern de telefon
Nu poți fi întotdeauna în apropierea unei prize pentru a-ți încărca telefonul. Iar șefa ta probabil că știe cât de important este să aibă cum să-și încarce telefoanele tot timpul, oriunde ar fi. Așa că oferă-i șefei tale cadoul perfect pentru a rămâne mereu conectată, chiar și în timpul ședințelor, când i se descarcă telefonul. Majoritatea accesoriilor sunt compatibile cu telefoanele Android și iPhone-uri. Sperăm că te-ai putut inspira din aceste idei de cadouri pentru şefi.