10 lucruri pe care să nu le faci la un interviu de angajare
Există câteva lucruri elementare pe care nu este bine să le faci la un interviu de angajare. Pregătește-te și evită aceste greșeli!
Mai mult ca sigur că ai citit deja despre sfaturile obișnuite legate de un interviu pentru angajare: să strângi mâna cu fermitate, să stabilești și să menții contactul vizual, să ai întrebări pregătite, să mulțumești de fiecare dată când este necesar. Dar chiar și profesioniștii în domeniul interviurilor de angajare mai au nevoie din când în când de sfaturi.
De fapt, cu cât vechimea ta la locul de muncă este mai mare cu atât sunt mai mari șansele să nu fii la curent cu cerințele unui interviu de angajare, mai ales dacă vii după un job cu mari realizări și te simți pregătit să vorbești cu oricine.
Iată o listă a celor 10 lucruri pe care să nu la faci la un interviu de angajare:
1. Să nu vii chiar la ora fixată pentru interviu
Nu vei avea timp să mergi la oglinda din baie pentru micile retușuri, să te asiguri că nu ai resturi de mâncare între dinți, că nu ți s-a întins rujul. „Asigură-te întodeauna că ajungi mai repede, astfel încât să-ți poți verifica machiajul la toaletă. Este surprinzător cât de multe lucruri se pot întâmpla cu machiajul sau cu părul într-o perioadă scurtă de timp, mai ales dacă este o zi călduroasă, iar tu ești nervoasă. Este bine să ai la îndemână niște servețele umede sau uscate, cu care să-ți poți sterge urmele de transpirație de pe față sau de pe brațe ”
, ne sfătuiește Dana W. White, autoarea cărții: „Leader Designed: Become the Leader You Were Made to Be.”
2. Vino cu manichiura făcută
Unghiile neîntreținute sau făcute prost cu ojă arată îngrozitor și atrag imediat atenția în mod neplăcut. Asigură-te că ai unghiile curate și corect făcute cu ojă, indiferent dacă folosești un lac transparent sau oja colorată.
3. Nu purta haine șifonate!
„Pentru mine a fost șocant să descopăr cât de mulți oameni vin la interviuri cu hainele șifonate, ca și cum acest lucru nu ar fi vizibil”,
spune White. „Oamenii observă imediat dacă ai pantalonii sau cămașa șifonate, așa că trebuie să calci totul.” Chiar și acea bluză pe care o vei purta la blugi, în cazul unui interviu cu ținută foarte casual. Hainele șifonate arată urât și în general transmit un mesaj de nepăsare din partea ta, ceea ce la un interviu de angajare este exact opusul a ceea ce ar trebui să transmiți.
4. Nu te parfuma cu ceva puternic!
Folosirea unui parfum sau a unei ape de toaletă cu miros puternic creează un disconfort olfactiv pentru persoana cu care urmează să susții interviul. Nu folosi parfumul înaintea unui interviu de angajare!
5. Nu ignora persoana de la recepție
Este o idee proastă să ignori persoana de la recepție. Nu știi care sunt relațiile de prietenie din acel birou și este o dovadă de proastă creștere să fii ignorant cu persoanele de care nu ai nevoie la momentul respectiv. „Fii prietenos, zâmbește, strânge-le mâinile”, spune White. „Din cauza faptului că sunt nervoși sau aroganți, ei pot tratata persoanele responsabile cu primirea ca și cum nu ar exista. După plecarea ta, este foarte posibil ca angajatorul să le ceară părerea cu privire la tine.”
6. Nu adopta o atitudine blazată!
Zâmbește și arată-le tuturor că te bucuri că ești în acel loc și că ești recunoscător pentru oportunitatea pe care ți-au oferit-o. Pare simplu dar din cauza nervozității mulți oameni pot părea preocupați sau prea serioși. „Deși pare greu de crezut, una dintre cele mai mari greșeli pe care le fac oamenii la interviurile de angajare este să pară dezinteresați de jobul pentru care aplică”, susține Lisa Skeete Tatum, fondatoarea platformei Landit, al cărei scop este să contribuie la creșterea procentului de implicare al femeilor în câmpul muncii. „Fii entuziastă!”
7. Nu te preface că știi despre ce e vorba, atunci când nu ai nicio idee
Deși este important să pari (și chiar să fii) pregătită, nu are sens să minți că știi despre ce vorbește evaluatorul și să riști să ajungi într-o postură jenantă. Este una dintre acele situații în care nu e bine să te prefaci. „Nu ezita să pui întrebări sau să-i spui evaluatorului că nu ești familiazată cu lucrurile despre care vorbește”, spune White. „Da, poate că scoate în evidență un lucru pe care nu-l cunoști, dar asta este o oportunitate să înveți și să dai posibilitatea unei persoane să te învețe. În general, oamenilor le place să se dea experți, așa că poți să le dai ocazia să o facă. ”
8. Nu întreba despre salariu
Nu aduce în discuției aspectele materiale de la prima întâlnire. Dacă ești întrebată, este bine să ai pregătit un răspuns politicos. „Dacă te întreabă cât câștigi în prezent, dă un răspuns care să se încadreze în limitele general acceptate, iar apoi specifică un interval în care ai vrea să te poziționezi. Nu menționa o sumă exactă ”, susține Skeete Tatum.
9. Nu sări peste întrebarea de final
Mulți evaluatori te vor întreba dacă ai întrebări pentru ei sau dacă ai vrea să spui ceva înainte de încheierea interviului. „Acesta este momentul în care poți spune cât de mult ți-ar plăcea noul job și cât de încântată ești de această oportunitate”, ne sfătuiește Skeete Tatum. „Dacă un lucru pe care țineai să-l spui, nu a fost spus în timpul interviului, aceasta este momentul să-l scoți în evidență.”
10. Nu pleca înainte de a întreba despre ce urmează să se întâmple
Asigură-te că afli toate detaliile legate de felul în care va fi analizată cererea ta de angajare. Mulțumește pentru timpul pe care ți l-au acordat și întreabă cu cine și când trebuie să ții legătura. Astfel vei afla dacă vei fi contactat de către un angajat al firmei sau îți revine ție sarcina să-i contactezi.