Povestea unei vieti implinite!
Numele Clarei Shriki este o prezență constantă în mass-media românească încă din 2004, mai întâica jurnalist al publicațiilor ProSport și Libertatea(secția sport), iar apoi, din 2011, ca agent de PR și publishing pentru personaltăți publice, companii de renume sau centre culturale sau instituții medicale.
Intr-o industrie a agențiilor de publicitate tot mai competitivă, Clara Shriki reușește să se mențină în top, cea mai bună dovadă în acest sens fiind activitatea intensă a firmei sale. Fiecare sfârșit de an este marcat de Gala iClara Media Awards, eveniment ce omagiază valorile din sport, media, afaceri, muzică, film, cultură sau sănătate, și care se bucură de sprijinul unor parteneri importanți.Povestea Clarei este una diferită, fiind probabil singurul PR absolvent al Universității de Muzică din București.
Cum arată o zi din viaţa ta?
Destul de încărcată. Primele ore ale zilei, până în prânz, le petrec la birou, unde coordonez atât activitatea agenției mele de PR, dar şi salonul meu de frumusete, Yofi Hair Academy. În a doua parte a zilei, am programate întâlniri, reportaje sau şedinţe. Singura mea zi liberă în adevăratul sens al cuvântului este sâmbăta, aceasta fiind principala zi de sărbătoare evreiască, ziua de odihnă a lui Dumnezeu, după cele şase zile de facere a lumii. În această zi îmi permit să nu fac nimic, să nu răspund la telefoane și să o petrec doar cu familia mea.
Care a fost contextul în care ai hotărât să renunţi la a mai activa în muzică, domeniul pentru care te-ai specializat o viaţă întreagă, şi ai ales o carieră în mass-media?
În timpul anilor de studenție, împreună cu Anca Nițu, flautistă și soprană, am format duetul vocalinstrumental “Wisdom Heart”, formulă sub care apăream în fața publicului. Imediat după ce am absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicală, am fost profesoară de pian. Doar câteva luni, pentru că am simţit imediat că aceasta nu este vocaţia mea.
În schimb, pentru că mereu am fost fascinată de sport dar şi de presă, am reușit să obțin o perioadă de practică în sânul redacţiei ProSport, unde apoi am primit șansa să fiu angajată ca reporter special. Am activat ca jurnalist sportiv până în 2011.
Trecerea de la jurnalist la a conduce o agenție de PR a fost ușoară?
Pentru mine s-a potrivit foarte bine, a fost ca o urmare firească, o evoluție mult așteptată în cariera mea. Simțeam că mă plafonam în presă, ajunsesem la stadiul în care îmi scriam materialelele, dar nu mai simțeam aceeași plăcere pe care o aveam în primii ani, când îmi vedeam numele scris la începutul sau sfârșitul unui articol. În 2010, lucram încă în presă când am primit propunerea de a mă ocupa de imaginea echipei de baschet Steaua. A fost unul dintre primele mele proiecte de PR și m-am îndrăgostit pe loc de această meserie, mai ales că avea legătură cu sportul.
Pentru prima ta dragoste, pianul, mai ai timp?
Da, nu atât cât ar trebui. Dacă de la 6 până la 23 de ani, studierea pianului şi a muzicii era esențială în viaţa mea, acum acest lucru a trecut pe un loc secundar. Mi-e dor de profesoarele mele de pian, Adriana Comes Pop și Lavinia Coman sau de zilele când cântam fără partitură, studii, balade sau nocturne de Chopin. De altfel, lucrarea mea de licență a avut ca temă arta interpretării la pian a muzicii lui Frederic Chopin.
Adrian Enache:
„Am spus-o de fiecare dată când am avut ocazia, Clara Shriki este unul dintre cei mai buni PR din România la această oră. Mă bucur de fiecare dată când colaborez cu agenția ei pentru proiecte.”
Ozana Barabancea:
„Înainte de toate, Clara este artistă, o muziciană. O iubesc din toată inima iar despre activitatea ei în PR am numai cuvinte de laudă.”