Ce job ti se potriveste? Ce fel de munca preferi? (II)
Carieră · Profil de cariera / De Dana Burghel
Director executiv
Learning About, 15.10.2007

De ce in echipe sunt persoane foarte fericite de ceea ce fac si altele foarte nemultumite desi fiecare face aproape acelasi lucru? De ce unele dintre noi sunt persoane de vanzari "innascute" iar altele se balbaie si in fata unui copil? De ce unele dintre noi se implica in actiuni de voluntariat cu zambetul pe buze, iar altele nu ar misca un deget decat pentru cea mai buna prietena? Cu siguranta, pentru ca suntem personalitati diferite si ne motiveaza lucruri diferite. Asadar, sa continuam si cu celelalte tipologii:


Cercetatoarele sunt foarte minutioase si foarte atente la detalii, chiar si la cele care nu sunt importante in proiectele sau activitatile in care sunt implicate. Nu le place sa continue discutiile in care se intrevad neintelegeri si, daca nu-si dezvolta in timp util capacitatile de comunicare, risca sa devina foarte directe in mod neplacut cu ceilalti si, intr-un final, sa se autoizoleze. Realizeaza insa, de-a lungul vietii lucruri marete, sunt capabile sa vada "the big picture" si stiu sa-si sintetizeze ideile si conceptele in planuri si actiuni concrete. Sunt foarte competente si isi gasesc intotdeauna o cariera care le face placere. Sunt foarte potrivite sa lucreze in domeniul cercetarii de piata, in IT. in elaborarea de programe complexe si foarte eficiente. Ajung in varful piramidei in invatamantul universitar nu datorita placerii de a lucra cu studentii, ci datorita rapoartelor, lucrarilor si descoperirilor facute de-a lungul timpului.


Ganditoarele sunt foarte atente la cum sunt exprimate ideile si faptele deoarece ele insele sunt extrem de riguroase in acest sens si spun adevarul exact asa cum este. Sunt tentate sa nu sfarseasca toate proiectele in care sunt implicate in momentul in care si-au dat seama cam cum s-ar putea sfarsi si pot trece cu usurinta la altul nou. Sunt de obicei foarte independente, originale si neconventionale. Au caractere complexe si au tendinta de a fi temperamentale si rebele. Nu pun mare pret pe valorile traditionale. Sunt foarte ingenioase si intotdeauna gasesc perspective noi pentru orice activitate in care sunt implicate. Ganditoarele au facut cele mai mari descoperiri in stiinta. Sunt foarte bune in marketing, publicitate, moda, ca scriitoare, eventual de SF, in dezvoltarea de noi produse si servicii.


Practicele au abilitatea sa observe atitudini si motivatii in ceilalti. Le place sa fie in continua miscare si isi cauta cariere in care pot sa avanseze usor. Sunt foarte bune persoane de vanzari; nu le place deloc rutina devenind persoane de birou extrem de nemultumite de orice le inconjoara. Sunt pline de entuziasm si energie si sunt bune de manageri pentru ca stiu cum sa miste echipele. Pot sa vanda oricand, oricui, orice. Totodata sunt foarte bune negociatoare, organizatoare de evenimente si, cateodata, chiar si avocate, atunci cand acea continua miscare de care vorbeam mai sus nu este fizica, ci mentala.


Femeile gardian traiesc intr-o lume a faptelor concrete, in prezent si depun efort, fara a simti, in orice intreprind. Fac tot ceea ce trebuie facut la serviciu, acasa si in societate. Sunt foarte practice si realiste si nu se implica in proiectele carora nu le vad scopul insa daca l-au identificat sau au un anume interes se implica total si cu tot entuziasmul si puterea lor. Sunt foarte bune in orice munca in care le face placere sa se implice, in orice le motiveaza, incepand cu activitatile sportive si pana la presedinte de stat. Se implica mai ales in proiecte in comunitatea din care fac parte, fiind chiar considerate stalpii comunitatii respective.

Perfectionistele stiu sa relationeze foarte bine si de obicei sunt cele care gasesc solutia cea mai buna in conflicte. Sunt foarte bune colege in echipele din care fac parte, nu creeaza probleme celorlalti si sunt de obicei cele care initiaza glumele. Sunt foarte potrivite in activitatile de caritate, in HR, in avocatura, in invatamant, in diplomatie. De asemenea, apreciaza foarte mult natura si animalele, putand imbratisa cariere legate de aceste domenii.

Altruistele sunt extrem de sociabile si prietenoase. Le pasa de ceilalti si ii judeca atat din punct de vedere al gandirii, dar si al sentimentelor acestora. Sunt foarte corecte, cred in reguli, legi si autoritati, sunt traditionaliste si fac totul asa cum trebuie facut. Cateodata sunt naive si accepta regulile fara sa intrebe prea mult. Au nevoie de stabilitate la locul de munca si se concentreaza destul de des in a le face placere celorlalti. Sunt foarte bune in medicina, activitati sociale si de caritate, pot fi bune educatoare sau profesoare, participa foarte usor la activitati de voluntariat. Sunt foarte energice, entuziaste, organizate si practice.

Daca tocmai ai incercat sa vezi ce fel de tipologie ai si nu te-ai regasit mai sus, citeste articolul urmator.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro