Angajatorii își pot îmbolnăvi angajații, conform unui nou studiu
Pentru 75% dintre americani, șefii sunt o cauză majoră a stresului la locul de muncă. Un articol publicat de revista Quartz relevă faptul că un șef prost poate fi la fel de dăunător pentru angajați precum fumatul pasiv.
Articolul spune, de asemenea, că timpul petrecut mai mult într-un loc de muncă unde te stresează șeful, crește riscul pentru sănătatea ta fizică și mintală. Iată cum își pot îmbolnăvi angajatorii angajații!
Șefii nepotriviți își pot îmbolnăvi angajații. Iată cum au ajuns cercetătorii la această concluzie!
Potrivit publicației Quartz, datele de la Asociația Americană de Psihologie arată că 75% dintre angajații americani cred că angajatorii lor reprezintă o cauză majoră a stresului la locul de muncă. Cu toate acestea, 59% dintre aceștia nu își vor părăsi locul actual de muncă. Statisticile arată că angajații se obișnuiesc cu locurile lor de muncă, în ciuda faptului că sunt nefericiți la acestea. Acest lucru complică și mai mult procesul normal al demisiei, deoarece nu mai sunt motivați pentru a-și căuta un loc de muncă mai sănătos și mai satisfăcător, care să le îmbunătățească situația.
Cercetătorii de la Harvard Business School și Stanford University au adunat date din peste 200 de studii și au descoperit că stresul de la muncă poate fi la fel de dăunător sănătății precum expunerea la o cantitate considerabilă de fum de la țigările altor persoane, exact ca fumatul pasiv. Motivul principal al stresului la muncă pentru cei mai mulți angajați este riscul de a-și pierde locul de muncă. În consecință, există un risc cu 50% mai mare ca acești angajați să fie predispuși la probleme de sănătate decât în cazul colegilor lor.
Angajații care lucrează într-un loc obositor sau solicitant sunt nevoiți să livreze mai mult decât pot în mod normal, ceea ce crește cu 35% riscul apariței problemelor de sănătate acute. În unele cazuri, problemele cu șefii sunt doar o problemă de afinitate. Cu toate acestea, există și mulți șefi nepotriviți.
Dar cum îți dai seama în ce categorie intră angajatorii? Șefii proști sunt agresivi, narcisiști și chiar violenți uneori. Aceștia spun adesea expresii precum "Am făcut mereu lucrurile așa"
, "Ești norocos că încă mai ai un loc de muncă" sau "Afacerea se duce de râpă când nu sunt în preajmă." Având în vedere condițiile actuale de pe piață, nu este întotdeauna o decizie ușoară să renunți la locul de muncă și de a începe în altă parte. Acest lucru devine un obicei, ar nivelul de motivație se scufundă.
Iată câteva strategii simple care te pot ajuta să supraviețuiești momentelor de criză profesională:
1. Fă o listă cu obiectivele zilei și bifează-le pe măsură ce le îndeplinești. Acest sentiment te poate ajuta să treci mai departe.
2. Închide-ți e-mailul și telefonul de muncă în weekend. În acest fel, îți vei putea încărca bateria personală pentru o perioadă scurtă de timp.
Dacă îți dai seama că locul actual de muncă te face cu adevărat nefericit, poate că ar fi timpul să îți cauți altceva, să te bucuri mai mult de hobby-urile tale sau să te deconectezi complet când părăsești biroul.