Andreea Esca te învaţă cum să ai succes în carieră. Află care este secretul ei!
Carieră · Profil de cariera / 31.03.2013

„Bună seara România! Bună seara Bucureşti“ erau cuvintele care în urmă cu 18 ani deschideau drumul către ceea ce astăzi se numeşte success în televiziune. De 18 ani se află la pupitrul ştirilor Pro TV şi în toţi aceşti ani a reuşit să rămână acelaşi om: credibil, profesionist şi serios.

„Bună seara România! Bună seara Bucureşti“ erau cuvintele care în urmă cu 18 ani deschideau drumul către ceea ce astăzi se numeşte success în televiziune.

De 18 ani se află la pupitrul ştirilor Pro TV şi în toţi aceşti ani a reuşit să rămână acelaşi om: credibil, profesionist şi serios. „Pentru foarte mulţi un om aflat la pupitrul de ştiri poate părea rigid, poate părea rece, ei bine.. ea nu uită să fie femeie chiar şi acolo, dar şi dincolo de sticla micului ecran, implicându-se şi într-un proiect jurnalistic de presă scrisă dedicat femeilor: revista The One.


Este un lider feminin, cu mentalitate de campion. Este vorba despre Andreea Esca“, a spus Iuliana Tudor, prezentatoarea emisiunii „O dată în viaţă“, de la TVR 1, în cadrul evenimentului Feminitate şi Succes, organizat de compania Accendo Training, despre cea care zi de zi ne oferă cele mai importante ştiri.


Andreea Esca: "Nu am văzut pe nimeni să aibă succes într-un job care-i place aşa şi aşa. Dacă sunteţi în această situaţie, căutaţi altceva!"


Andreea Esca a recunoscut că, de fiecare dată când organizatorii unui eveniment o invită să vorbească unui public, se gândeşte de ce şi-ar dori cineva să vină să stea de vorbă cu ea sau să asculte opiniile ei despre diverse lucruri. Aproape de fiecare dată organizatorii îi spun că au ales-o pentru că este un model de succes. Esca spune că reţeta succesului nu este deloc complicată. „Pot să vă spun cu siguranţă că poţi să ai succes doar dacă faci ceva cu pasiune. Din pasiune. Şi aici nu cred că ar trebui să facă nimeni un compromis. Căutaţi până găsiţi acel loc în care vă simţiţi atât de bine, încât aţi face absolut orice pentru el. Eu nu am văzut pe nimeni care să aibă succes într-un job pe care îl face plăcându-i aşa şi aşa. Cred că trebuie să îţi placă foarte tare!“, este opinia Andreei Esca.


Unii au şansa să nimerească jobul vieţii lor din pură întâmplare şi din prima – aşa cum i s-a întâmplat şi renumitei prezentatoare. Dar alţii caută toată viaţa, muncesc enorm, se zbat să ajungă într-o poziţie, într-un loc pe care şi-l doresc foarte mult. „În momentul în care ajung acolo realizează că nu este tocmai ceea ce îşi doreau. Nu este tocmai lucru care să-i împlinească. Dacă sunteţi în această situaţie cred că trebuie să mergeţi mai departe, nu vă mulţumiţi cu aşa şi aşa şi nu vă spuneţi că acum staţi acolo şi vedeţi apoi ce faceţi.  Timpul nu stă în loc. Este foarte important să găsiţi acel loc care să vă facă plăcere că sunteţi acolo“, a adăugat prezentatoarea. Despre succes, Esca nu crede că este un lucru care se întâmplă pur şi simplu, nu este o chestie de care unii pur şi simplu sau parte iar alţii nu. „Succesul înseamnă foarte multă muncă, foarte multe sacrificii. Şi atunci dacă nu faceţi un lucru cu pasiune este păcat. Dacă tot stai să munceşti atât, dacă tot faci nişte sacrificii, măcar să fii fericit la sfârşitul lui, nu să ajungi la finele zilei sau, şi mai rău, a vieţii şi să spui: am muncit atâta, nici nu mi-a plăcut şi nici nu am ajuns la succes“.


Serviciul nu este un loc care trebuie doar bifat


Esca recunoaşte că ei i-a fost mai uşor să pună toate aceste lucruri în aplicare pentru că a primit de acasă o educaţie în acest sens. Ea a povestit o întâmplare încă de pe vremea când era studentă.  „Am fost la o petrecere, am stat până dimineaţă! Ca să rezist am băut multă, multă cafea. Când am ajuns acasă am mai dormit vreo oră şi a trebuit să mă trezesc să plec la facultate. Aveam seminar şi nu voiam sub nicio formă să lipsesc. Îmi era foarte rău. Aveam stări de leşin, o senzaţie foarte urâtă şi, speriată, am sunat-o pe mama la serviciu. Mama a fost asistentă medicală şi era şefă la sala de operaţie la Institutul Oncologic din Bucureşti. Mi-a răspuns o secretară pentru că ea nu putea să iasă din operaţie. I-am spus că este ceva urgent, să o cheme pe mama. Aceasta a venit, m-a întrebat ce s-a întâmplat, i-am povestit că îmi e rău şi sunt speriată şi i-am cerut să vină acasă. Ea mi-a spus: cum să vin acasă, păi eu am pe masă o femeie care este bolnavă de cancer. Crezi că o să o las aici pentru că îţi este ţie puţin rău? Ia o linguriţă cu zahăr, bea puţină apa şi o să te faci bine. Am fost atât de revoltată, nu-mi venea să cred! Mama mea m-a lăsat pentru o străină şi mi-a închis telefonul în nas. După multă vreme, m-am gândit la acel lucru ca la un exemplu, o experienţă care trebuia să mi se întâmple ca să înţeleg că serviciul nu este un loc de bifat. Nu trebuie să fie un loc unde să te duci şi să iei leafa, iar când s-a făcut ora să plecăm rupem uşa. Trebuie să fii implicat sută la sută în ceea ce faci. Să crezi cu toată fiinţa în acel lucru“.


Citeşte mai mult pe www.cariereonline.ro


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro