Da ascultare legilor si supune-te lor
Conform acestei reguli, trebuie sa respectam regulile si procedurile de lucru existente in companie. Reguli ca cele privind comportamentul la birou, tinuta, programul de lucru, reguli privind fumatul si altele traseaza linia ce trebuie respectata de toti angajatii.
Gandeste-te la tine si la compania ta, ca parte a intregii societati
Ne referim aici la societatea de business. Asa cum spuneam, actiunile si comportamentele tale pot influenta imaginea companiei. Depinde si de tine exemplul, bun sau rau, pe care compania il da in comunitatea de business.
Supune-te regulilor morale, considerandu-le ca fiind neconditionate
Respectarea regulilor moralei reprezinta temelia comportamentului tau etic.
Gandeste impartial, obiectiv, neutru, dezinteresat
Fiecare decizie pe care o iei iti influenteaza comportamentul in relatia cu cei din jurul tau. Fii capabila sa faci o apreciere justa, atat din punctul tau de vedere, cat si din perspectiva celorlalti.
Intreaba-te ce fel de om esti
Compara actiunile si comportamentul tau cu persoane asemanatoare. Esti de acord cu ele? Daca nu, de ce ai fi de acord cu tine?
Respecta traditiile, obiceiurile si convingerile celorlalti
Nu trebuie sa renunti la credintele/principiile tale. Trebuie doar sa acorzi respectul cuvenit principiilor celor din jurul tau, chiar daca ele difera de ale tale.