Concediul de week-end


Plecarile din oras, vineri seara si revenirile la munca luni dimineata, au devenit specialitatea romanilor. „Au facut o adevarat pasiune pentru a fugi la mare in week-end. Deja ii stiu pe cei care vin doar pentru doua zile. Nu au bagaje, sunt vesnic pe fuga si pretuiesc fiecare minut petrecut pe litoral”, spune Lacramioara Popisteanu, managerul unui hotel de pe litoral.

Daca adopti aceasta varianta, trebuie sa tii seama de faptul ca este foarte obositoare, ca nu trebuie niciodata sa te grabesti, mai ales daca mergi cu masina, nici la drumul spre mare sau spre munte, nici la intoarcerea acasa.


Cele mai bune solutii pentru concediul de week-end raman zonele calme si linistite, pensiunile agro-turistice sau, mai ieftin, doua zile de relaxare la casa de la tara, la bunici!

Concediul in oras


Ai concediu, dar nu dispui de bani pentru a pleca in vacanta? Poti aplica toate ideile de la „concediu la serviciu”, cu amendamentul ca tot timpul este al tau. Poti folosi concediul ca sa-ti descoperi orasul sau locurile foarte apropiate in care iti poti permite sa ajungi, si sa te intorci, pentru a dormi la tine acasa. In plus:


Foloseste la maximum transportul in comun, trenul si autocarul. Sunt mai ieftine decat benzina pentru masina si, vara, in orasele care nu au statut de localitati turistice, nu sunt aglomerate; Cumpara un ghid al orasului si descopera locurile pe care nu le stiai si pe care merita sa le vezi. Ia in calcul si locurile care la prima vedere nu par interesante. Iti pot rezerva surprize; Du-te la toate targurile si festivalurile organizate in orasul tau. In grup sau cu iubitul, poti avea parte de distractie garantata!Mananca in locuri noi, in care nu ai mai fost niciodata. Comporta-te ca un turist, intreba politistul unde este strada cutare, cum ajungi la muzeu... este distractiv!O patrura, un cos de picnic, doua biciclete, una pentru tine si una pentru jumatatea ta. Tinta? Parcul sau padurea de la marginea orasului! Inverseaza ritmul noapte-zi, o data sau de doua ori in perioada de concediu. Plimba-te noaptea, du-te intr-un club sau planifica impreuna cu amicii sau iubitul un maraton al filmelor pe DVD;

Nu refuza nicio invitatie la petrecere! Doar esti in vacanta!


In loc de final, povestea Elvirei: „Anul trecut nu am putut pleca din oras, pentru ca nu aveam bani. Am avut insa cel mai grozav concediu! Am fost patru: eu, iubitul meu si prietenii nostrii. Am folosit doar bicicletele si rolele si am speculat fiecare ocazie de distractie. Cea mai tare faza a fost intr-o seara – eram impreuna si ne uitam la un film – cand ne-am dat seama ca undeva aproape, la un restaurant vecin, este o nunta. Si ce am facut? Ne-am imbracat frumos si ne-am strecurat printre invitati.


Am mancat si ne-am distrat pe cinste. La un moment dat, i-am spus mirelui ca suntem intrusi, dar fara bani, si ca incercam sa ne bucuram de cateva zile libere, acasa... A ras, ne-a prezentat tuturor si am ajuns vedetele serii. Ba chiar am ramas prieteni!”
 

Voi ce idei de vacante cu program redus aveti?

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro