Se dezbate intens filosofia violului zilele astea prin media românească, și deși e o temă aproape la fel de veche ca și omenirea pare că nici după 2000 de ani nu se aduc elemente noi în dezbatere. Mai întâi a fost cazul polițistei din Balș, care și-a înjunghiat fostul șef pentru presupuse violuri repetate. Apoi cazul artistei New York-eze de origine română, publicat recent de Jurnalul național, despre un viol petrecut acum mai bine de 30 de ani și mărturisit abia acum.
Ca întotdeauna în preajma violurilor vor fi cel puțin două tabere puternice: cei care cred că femeile au căutat-o cu lumânarea/au fost naive și cei care cred că violul nu are vreo legătură cu lungimea fustei sau adâncimea decolteului, ci doar cu gradul de retard al unora dintre bărbați. În ambele tabere se află femei și bărbați, iar a fi femeie și a crede că un viol poate fi prevenit dacă nu ești prea „naivă” e de natură să stârnească și mai abitir furia combatantelor feministe.
A crede, totuși, că numai în spațiul balcanic există oameni care au păreri năstrușnice despre viol e o utopie. Nu mai demult de anul trecut congresmanul american Todd Akin a afirmat că violul nu mai poate fi considerat viol dacă în urma lui a fost conceput un copil, pentru că asta ar demonstra, în opinia politicianului, că femeia a vrut și ea în cele din urmă. Iar azi Der Spiegel publică un articol în care se spune că două spitale aparținând Bisericii Catolice din Koln i-ar fi refuzat unei fete violate pilula de a doua zi, deși medicul care a consultat-o suspecta că fusese violată și deci, posibil însărcinată. Reprezentanții bisericii au negat, firește, o asemenea practică, spunând că spitalele lor recoltează probe biologice în cazuri de viol, dar n-ar fi atât de greu de crezut că omit pilula contraceptivă, mai ales că biserica respinge orice formă de contracepție, cu atât mai mult nu ar vrea să fie părtașă la un presupus avort provocat de pilula de a doua zi.
Desigur că și în cazul violului se aplică, totuși, sănătosul principiu „cine nu cască ochii cască punga” (a se înlocui punga în cazul ăsta cu altceva), însă e drept că nici nu putem generaliza că toate violurile ar fi putut fi prevenite. După cum nici nu putem suspecta toate femeile că au vrut să se căpătuiască lăsându-se violate de superiori. Numai dacă ne gândim la cazurile de viol petrecute în țările arabe, unde femeile sunt îmbrobodite până în dinți și nu-și arată decât ochii. Probabil că și acolo, ca și în mințile unora de prin Europa sau SUA, violul - mai ales dacă se lasă cu un copil - e voința lui Dumnezeu sau Alah (și a vrut un pic și femeia ;), deci... să fie primit.
După părerea mea violul e imposibil de definit, etichetat sau încadrat simplu în cutia feministă „Nu înseamnă nu”, tocmai pentru că sunt atât de multe tipologii de oameni și cauze care îl fac să se petreacă, încât probabil că el se desfășoară între voia lui Dumnezeu, naivitatea femeii, conjunctură, agresivitatea bărbatului sau pur și simplu din ghinion. Voi ce credeți?
Mai multe de și despre mine, pe Dollo zice bine
Să-mi spună și mie ăștia cu nici femeile nu-s nevinovate, cu ce-s vinovate femeile care-s violate? Că foarte multe cresc fără să le explice nimeni prea multe și învață pe pielea lor? Că multe sunt considerate proaste deși e doar o inocență, o carență de educație etc., nicidecum o lipsă de inteligență? Că în societățile astea de rahat încă sunt crescute femeile să se supună, în moduri mai grosolane și mai subtile, de nici ele nu-și dau seama că singure se bagă în gura lupului cu toată inteligența lor? Că în societățile noastre "emancipate", femei care se cred "emancipate" se supun la o groază de rahaturi crezând că-și exprimă libertatea când de fapt se supun la perpetuarea într-un mod mai pervers a modelelor primitive? Să nu auzi doar de la partener, ci chiar de la femei, că femeia e anormală pentru că nu și-a făcut pubisul să arate ca la o fetiță, adică fără păr, frate!? Am devenit cu toții pedofili și nici nu vedem, ai? ia dacă s-ar da o lege ca toate femeile să-și radă tot părul de pe cap, cum ar striga toți, mai puțin ăia care consideră că asta merită femeile? Dar bărbații pot in liniște să aibă păr pe unde le poftește, fie plete unde nu s-a năpustit chelia, fie plete-n mustață, fie plete-n barbă etc., nu-i trage nimeni de ele, pentru ei e firesc, încă, dar nu și pentru femei, de parcă ele nu-s oameni. Poate o să accepte femeile și să-și planteze vreo câteva perechi de sâni și vreo câteva buze suplimentare. În toată nebunia asta nu e o profundă neacceptare a firescului feminin? O profundă neacceptare chiar de către femei, fiind crescute pe același calapod, încât li se pare minor ce fac, că doar "femeile trebuie să sufere pentru frumusețe", "femeile trebuie să se facă plăcute", "femeile renunță la atâta lucru neînsemnat pentru iubirea bărbatului", "pentru încrederea în sine" etc., sau chestii de genul "mă simt bine așa", "așa îmi place", "mă respect", "mă răsfăț" etc., măi ce se mai respectă sub măști de diverse tipuri, și-și bisturesc corpul ca la măcelărie. Și așa mai departe. Și articolul ăsta mi se pare un fel de: nu mă bag, dar nici nu tac. Fraza care mi s-a părut de luat în seamă a fost asta: "Numai dacă ne gândim la cazurile de viol petrecute în țările arabe, unde femeile sunt îmbrobodite până în dinți și nu-și arată decât ochii." E o mentalitate încă foarte răspândită în țara noastră, și în multe alte țări, sub diverse forme îmbrăcate "civilizat". "Emancipatii" se revoltă la îmbrobodelile arabe, îmbrobodeli pe fond de religie prost înțeleasă, și nu-și văd propriile îmbrobodeli perverse și cât de periculoase prin subtilitatea lor. Și "civilizații" fac exact ce fac femeile, bătrânele, tinere etc., care cred cu tărie că nu se cade să dai năframa/marama/îmbrobodeala etc. jos, iar dacă le arăți cu degetul sar ca arși. Ca să parafrazez pe cineva (poate pe Gabriel Liiceanu), vorbește-i despre sclavie, și despre ieșirea din ea, unui sclav învățat sute, mii de ani cu sclavia și va striga că el nu e sclav, că el alege, sau va lua pietre și-ți va da în cap, "inadaptatule!", pietre și bolovani și ironii și mai ales izolări. Sunt milioane de fetițe și femei violate în țara asta, chiar în propriile lor familii, și foarte multe nu spun nimic. De alte tipuri de abuzuri nu mai zic. Și spune-le ăstora că nu toate violurile sunt ceea ce se spune. (Că gustul ăsta îl lasă articolul. Senzația aia de diplomație adoptată de Germania și alte țări la situația Ucrainei. Atitudine care în loc sa potolească agresorul, îi dă apă la moară... - apropo la ce zicea Lucian Boia). Nici crimele nu sunt toate ceea ce se spune. Evident că nu, și e necesar să ne preocupe multiplele aspecte ale unei probleme, dar nu cred că e cazul să se pună i-ul aici când violul și abuzurile sunt alarmant de răspândite...
Toata aceasta expunere ocoleste esenta lucrurilor. Fraza din final este oarecum pe aproape. Violul este definit ca o agresiune. Un om care violeaza este agresiv, este un animal sub stapanirea impulsurilor primare. Atunci de ce este nevoie de atata filosofie? Poate pentru ca ceva ramane totusi nedeslusit? Ceva ce exista doar la nivel de subconstient si este foarte greu de constientizat? Pentru ca animalul inca exista in fiecare dintre noi. Pentru ca cei mai multi si-ar dori sa violeze. Pentru ca avem nevoie de astfel de filosofii ca sa justificam animalismul din noi. Pentru ca sa ne acoperim cu o crusta fina de poleiala. Iar femeile nu sunt chiar atat de nevinovate. Ele stiu care sunt limitele peste care nu ar trebui sa treaca, dar totusi o fac. De ce? Pentru ca suntem cu totii doar niste animale.
Ramona, în general ai dreptate. Ce spuneam eu e că nu toate violurile sunt ceea ce se spune :)
nu cred ca se pune problema ca un viol depinde de fata in cauza. indiferent cine este sau cu ce se ocupa, cum se imbraca sau cum se poarta cu cei din jur, NU inseamna NU. Abuzatorul trebuie pedepsit pentru fapta sa. Am auzit ca acum si pentru viol trebuie sa incerci intai varianta mediatorului. Cum sa poti sta fata in fata cu un astfel de om. credeti ca acesti oameni se pot ori? nu cred. daca au facut-o odata, istoria se va repeta. cum poti negocia cu un astfel de personaj?traumele raman in mintea si sufletul victimei indiferent de ce spun psihologii.
Point taken, Maurice. Sper că ai reușit să treci de titlul revoltător și să citești articolul. Mă bucur că ți-ai spus părerea, asta era și ideea. Iar acel „între” presupune că există un spațiu larg de discuție. Sunt sigură că știi și tu că nu toate victimele sunt la fel.
acest articol ma revolta de la bun inceput, din citirea titlului. " Violul, între voia lui Dumnezeu și naivitatea femeii" - deci daca esti nenorocita victima a unui viol e ori ca asa a vrut dumnezeu (cine o fi personaju' asta oare sa decida in dreptul cuiva?) sau pt ca esti o femeie naiva?! (revoltatoare argumentatie). monstrul de abuzator nu are aproape nimic a face (??). VIOLUL ESTE VIOL, INDIFERENT DE CIRCUMSTANTE . cand NU INSEAMNA NU -ce poate fi mai clar de atat? scurtimea fustei sau adancimea decolteului nu sunt scuze pt a atenta la corpul altei persoane. asta este gandire primitiva sau influentata de invataturi religioase, puternic concentrate pe diferentele intre sexe si dominarea femeii. NU INSEAMNA NU! - iar abuzatorul sa fie pedepsit pt fapta lui. scuzand abuzatorul, considerand ca femeia a fost "naiva", aceasta devine a doua oara victima! demonstratiile SLUTWALK (ex: US, Canada, Germania sau Londra) au scopul de a protesta impotriva unei astfel de mentalitati si a autoritatilor care - in foarte putine cazuri de viol trimit abuzatorii dupa gratii. http://www.dailymail.co.uk/news/article-2205907/Slutwalk-anti-rape-campaigners-demand-David-Cameron-does-win-justice-rape-victims.html . MODUL IN CARE MA IMBRAC NU ESTE O INVITATIE PENTRU TINE. NO MEANS NO!
intr.adevar depinde si de fata in cauza..daca ea accepta intr.un final nu mai poate fi numit viol.. dar fetele de varsta mica nu pot fi acuzate de nimic in momentul in care sunt fortate de un pedofil sau un pshihopat.. un viol are consecinte grave asupra psihicului persoanei agresate..