Retetă pentru detoxifiere: Smoothie verde cu spanac
Să fii sănătoasă / De Ioana Maroşan, 07.03.2012

Dacă vrei să urmezi o cură de detoxifiere este important să incluzi în dieta ta sucurile care au la bază diverse frunze verzi. Acestea au rolul de a alcaliniza sângele şi de a favoriza eliminarea toxinelor. Află o reţetă delicioasă de smoothie verde!

După diverse încercări de smoothie verde am rămas la câteva variante care sunt pe gustul meu şi le rotesc pe măsură ce apar diverse legume cu frunze verzi. Pătrunjelul, urzicile, salata verde, frunzele de gulie, frunzele de ridiche sau spanacul sunt câteva dintre verdeţurile pe care le includ în sucul verde pe care îl prepar dimineaţa.

Pe perioada iernii când a fost mai greu să găsesc verdeţuri proaspete am optat adesea pentru spanacul congelat, frunzele proaspete de pătrunjel sau spirulină/chlorella/pudră de orz verde.

Dar, din fericire primăvara e pe picior de sosire şi vine cu tot alaiul ei de verdeţuri proaspete pe care le aştept ca pe pâinea caldă :) Să vinăăăă verdeţurile să ne facem combinaţii de salate gustoase şi proaspete, dar şi băuturi din ele ca să ne ajutăm organismul în procesul de detoxifiere. Aştept leurda, ştevia, loboda, urzicile, ceapa verde, ridichile şi numai când mă gândesc la ele îmi plouă în gură.

În aşteptarea acestor delicii, iată un smoothie verde care este o bogăţie de nutrienţi pentru organism şi ajută la eliminarea toxinelor. De asemenea, este cel mai bun energizant!

Ai nevoie de:

- o mână de spanac proaspăt sau congelat;
- 1 lingură seminţe de cânepă decorticate;
- 1 linguriţă pastă de susan - tahina (opţional);
- 1/2 banană;
- 1/2 măr;
- zeama de la o jumătate de lămâie;
- ghimbir, după gust;

- 2-3 linguri de borş;

- apă.

Se pun toate ingredientele în blender şi se bea cu poftă sucul rezultat.

Foto: Ioana Maroşan

  • Ioana Maroşan, luni, 22.04.2013 10:16

    @ Juliana Cred ca este mai important sa-ti asculti corpul atunci cand faci aceste combinatii. Da, probabil ca nu este foarte potrivit sa combini legumele cu fructele, insa daca reusesti sa te limitezi la lamai si eventual o jumatate de banana sau mar ar fi minunat. Fara sa combini mai multe fructe. Important este sa ai o cantitate mult mai ridicat de frunze verzi. Incearca intr-o dimineata ca sa vezi care sunt reactiile organismului tau. Multa bafta!

  • Juliana, miercuri, 17.04.2013 18:40

    Imi place ideea de a face smoothie mai ales dimineata si sear. Am insa o nelamurire! Stiu ca nu este in regula sa combini fructele cu legumele si in majoritatea retetelor pentru smoothie sunt incluse banane, capsuni, afine, kiwi etc... Pentru persoanele cu o digestie mai delicata nu cred ca e ok. Voi ce ziceti?

  • Ioana Maroşan, vineri, 09.03.2012 09:00

    @ Irina Gasesti pasta de susan (tahina) la supermaket, magazinele naturiste sau in diverse magazine online. Cu drag Ioana

  • irina, joi, 08.03.2012 21:35

    De unde luam pasta de susan> Se poate prepara si acasa>

  • Ioana Maroşan, miercuri, 07.03.2012 11:58

    @ Andreea Nu am incercat, dar stiu ca daca are lama in forma de S face doar alimente solide mai mult, nu si cele cu lichid. Dar, ai putea sa incerci sa vezi ce iese, poate il mananci sub forma de pateu :D Spor, Andreea!

  • Andreea Deliciibio, miercuri, 07.03.2012 11:50

    Oare in robotelul de bucatarie ar iesi ceva?? Inca nu avem blender in dotare :)

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro