Untul de cocos îl poţi folosi ca înlocuitor pentru untul clasic, dar cu o aromă mai savuroasă pentru smoothie-uri, pentru prăjiturele fără foc sau pentru a prepara un lapte delicios. Află cât de uşor se face în casă!
Demult mi-am propus să fac unt de cocos pentru că îmi place la nebunie nuca de cocos. Prima încercare s-a soldat cu eşec pentru că am ales fulgi de cocos din supermarket şi cum erau foarte uscaţi, nu am reuşit decât să obţin fulgi de cocos măcinaţi. Trebuia să cumpăr fulgi de cocos organici, deoarece aceştia nu sunt atât de uscaţi, iar în timpul procesării cu robotul se eliberează uleiul şi se transformă încet într-un unt cremos de cocos.
Astfel că pentru a prepara unt de cocos ai nevoie doar de:
- 1 pungă cu fulgi de cocos organici.
Se pun în robotul de bucătărie şi se mixează. După maxim 3 minute vei observa că începe să elibereze uleiul. Continuă încă 5 minute şi vei obţine un unt de cocos cremos.
P.S.: Eu l-am lăsat iniţial la frigider, însă s-a întărit mult prea tare. Prin urmare, am preferat să-l ţin la temperatura camerei ca să gust din el de câte ori îmi este poftă. Şi mi-a fost poftă, ce-i drept, pentru că într-o săptămână l-am dat gata :D
Următoarea tentativă va fi cu nuca de cocos întreagă şi ulei de cocos ca să văd dacă reuşeşsc să obţin consistenţa dorită. O altă variantă pe care aş vrea să o mai încerc ar fi cu fulgi de cocos organici plus fulgi de cocos obişnuiţi la care să adaug ulei vegetal fără aromă (in, cânepă, migdale) ca să rămână un unt cremos şi să nu se întărească.
Credit foto: Ioana Maroşan
daca cumper din supermarket,poti sa lasi la inmuiat 1 ora si apoi sa procedezi asa? am vazut si eu la plafar fulgi bio,dar sunt extremi de scumpi
functioneaza si cu nuca intreaga. Iese f. aromata. Dar e muult de munca.
@Arakelina Super :) Multumim frumos pentru ca ne-ai impartasit reteta. Cu drag, Ioana
am facut eu cu nuca intreaga..... si bagat la robot,cu putina apa. am pus apoi spuma la scurs in strecuratoarea de ceai, presat sa iasa toata zeama, pys in frigider si peste noapte s-a ales untul sus si jos apa. super tratament cosmetic...
@AndreeaG Nu am incercat cu nuca intreaga, dar nu cred sa fie o decizie proasta. Te astept sa-mi spui daca a functionat si sa ne recomanzi reteta :) Fulgii de cocos se fac foarte usor, exact cum ai banuit, se razuieste nuca si se lasa la deshidratat. Si obtii fulgi gustosi, uleiosi si mult mai aromati decat cei din comert. Spor maxim si astept sa ne spui cum a iesit reteta cu nuca intreaga :) Pup Ioana
Ai incercat cu nuca intreaga? :) Eu cautand treaba asta am ajuns la tine pe blog :) Am nuca pe blat la bucatarie, curatata, ma asteapta :) Sau mai cautam cum sa-mi fac fulgi deshidratati, am o banuiala ca merge doar data pe razatoare si apoi in pod, la 40 de grade, niste ceasuri ...