Cum să-ţi faci salate delicioase cu legume de iarnă care te ajută să aduci un aport semnificativ de fibre cu rol detoxifiant şi de slăbire. Vezi trei reţete delicioase şi ieftine!
Ca să continuăm discuţia din postul anterior în legătură cu detoxifierea efectuată corect o să vă împărtăşesc trei combinaţii de salate pe care te poţi baza iarna. Aşa cum precizam în postarea anterioară este esenţial să începi detoxifierea într-o ordine logică, fără să treci direct la doar la consumul de lichide. Astfel că în această perioadă de tranziţie trebuie să renunţi treptat la sursele de cofeină, zahăr rafinat, făinoase şi produse procesate din comerţ, înlocuindu-le cu salate proaspete de diverse crudităţi. De asemenea, începe prin a consuma alături de mâncărurile gătite simplu şi câte o salată mare de crudităţi, micşorând constant porţia de mâncare gătită.
Abia după ce ţi-ai obişnuit organismul cu acest regim poţi să treci la următoarea etapă în care să consumi câteva zile doar sucuri proaspete de legume şi fructe, ceaiuri medicinale neîndulcite şi sucuri cu cătină, lămâie, miere de albine. Bineînţeles că această etapă de ţine în funcţie de sănătatea fiecăruia şi monitorizându-ţi atent stările. Dacă ai reuşit să consumi într-o zi doar sucuri ca să revii la o dietă cu alimente solide este de preferat să faci această trecere lent şi să introduci iniţial legume, fructe simple, urmând apoi salatele de crudităţi în cantităţi mici şi tot aşa pe parcursul unor zile.
Iată 3 salate pe care le poţi face repede şi le poţi consuma oricând, nu numai la detoxifiere:
1. Salată de pătrunjel cu sfeclă roşie
Amestecă o legătură de pătrunjel tocată mărunt cu sfeclă roşie răzuită, puţin ulei de măsline, zeamă de lămâie şi sare de mare.
2. Salată cu beţe de ţelină şi castraveţi
Amestecă beţe de ţelină mărunţite cu castraveţi, morcovi, puţină ceapă roşie, varză roşie, ardei roşu, frunze proaspete de spanac, ulei de măsline, zeamă de lămâie şi sare de mare. Ca să o faci mai consistentă poţi să adaugi puţin tofu, nuci crude sau avocado.
3. Salată de verdeţuri cu sos de avocado şi hrean
Amestecă diverse frunze verzi (pătrunjel, mărar, rucola, spanac, salată verde) cu ardei roşu şi prepară un sos cremos de avocado. Ca să faci dressing-ul ai nevoie de un avocado pisat pe care să-l amesteci cu ulei de măsline, hrean răzuit, zeamă de lămâie şi sare de mare.
@Domnita Fructele,verdeturile si legumele aduse din alte tari pot fi la fel de nocive sau la fel de santoase ca si cele produse in tara, e o conceptie total gresita ca cele autohtone ar fi mai sanatoase..pana la urma traim intr-o lume in care e aproape imposibila evitarea folosirii de pesticide si alte chimicale alaturi de ingrasamantul natural, asta este, eventual ar trebui sa fim putin mai atenti ca zarzavaturile sa fie organice macar..
@ Alina Ma bucur tare mult ca ai reusit sa invingi boala si ai avut taria si curajul de a-ti ajuta organismul sa se refaca cu ajutorul alimentelor sanatoase. De asemenea iti multumesc pentru cuvintele frumoase si ma bucur tare mult ca informatiile transmise pot sa ajute in vreun fel pe oricine. Cu drag. Ioana
@ Domnita Puteti sa le omiteti pe acestea si sa faceti salata doar din radacinoasele noastre daca sunt pe placul dumneavoastra. Desi, sunt foarte importante frunzele verzi in salata. Insa, puteti sa va bazati in mare parte pe patrunjel si marar care se mai gaseste in piete. Un alt truc ar fi acela de a va face germeni din diverse seminte pe care sa-i adaugati in salatele de iarna. Multa bafta
va multumim doamna Morosan si orice idee aveti in legatura cu retetele de cruditati,salate,mancaruri,prajituri va rog sa le postati ,stiti si dumneavoastra ca unii platesc sa afle cum si ce au nevoie ca sa fie sanatosi iar faptul ca ajutati gratuit este un cadou minunat ! eu sunt un caz care am uimit un picut doctorii,pentru ca in urma tratamentului cu regim de cruditati ,ceaiuri si clisme am stopat o boala care dorea sa ma ia din aceasta lume.........in patru -cinci ani......... nu e usor, dar se stie ca un drum oricat de lung ar fi, INCEPE CU UN PAS !
minunaaaat !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! daca ar stii toate doamnele si domnisoarele ce bogatie contin aceste salate precum si orice combinatie pe care o realizeaza din cruditati,sfecla ,teleina,morcov,un pic de varza rosie sau alba,ridiche,gulie,un fir de praz sau doi catei de usturoi,ulei si zeama de lamaie!!! seminte de fl.soarelui,in,dovleac,fulgi de orice ovaz,secara aruncati peste ! are de castigat tenul,silueta si iti prelungesti viata ! foarte bun articolul cu salate !!
spanac, salata verde, ardei gras, rucola....salate de iarna? da, gasim la supermarket, aduse de nu-stiu-unde. nu aveti si o reteta din ingrediente pe care sa le gasim iarna in piata?