Găteşte fără foc: 3 băuturi cremoase şi hrănitoare de post, cu verdeţuri de sezon
Să fii sănătoasă / De Ioana Maroşan, 10.04.2013

Smoothie-urile sau băuturile cremoase sunt o opţiune potrivită pentru micul dejun, mai ales atunci când conţin verdeţuri proaspete de sezon. Descoperă cât de repede se fac!

Obişnuieşte-te să incluzi verdeţurile de primăvară în alimentaţia ta zilnică, deoarece se găsesc uşor peste tot. Foloseşte-le pentru băuturile cremoase pe care le prepari dimineaţa, pe lângă ciorbe, paste, pateuri, omletă. Pătrunjelul, urzicile, salata verde, ştevia, frunzele de gulie, frunzele de ridiche, loboda sau spanacul sunt câteva dintre verdeţurile pe care le includ în sucul verde pe care îl prepar dimineaţa.

1. Smoothie cu lobodă proaspătă

Loboda conţine proteine, vitamina C, E, K, fier, calciu, potasiu, magneziu, pigmenţi antioxidaţi care regenerează organismul şi fibre alimentare.

Iată ce ingrediente am folosit la primul smoothie cu lobodă:

- 2 legături de lobodă;
- 1 lingură seminţe decorticate de cânepă;
- 1 banană;
- zeama de la o lămâie;
- apă, în funcţie de consistenţa dorită;
- ghimbir proaspăt răzuit (opţional);
- 2-3 linguri cu sâmburi de rodie sau vişine congelate (opţional).

Se pun toate ingredientele în blender.

2. Smoothie verde cu spanac

Ai nevoie de:

- o mână de spanac proaspăt sau congelat;
- 1 lingură seminţe de cânepă decorticate;
- 1 linguriţă pastă de susan – tahina (opţional);
- 1/2 banană;
- 1/2 măr;
- zeama de la o jumătate de lămâie;
- ghimbir, după gust;
- 2-3 linguri de borş;
- apă.

Se pun toate ingredientele în blender şi se bea cu poftă sucul rezultat.

3. Smoothie detoxifiant cu pulbere din iarbă de grâu şi pătrunjel

Acest smoothie va fi unul cu un conţinut bogat de clorofilă care purifică sângele şi sistemul limfatic. Clorofila din pulberea din iarbă de grâu dă energie organismului, are acţiune antioxidantă, îndepărtează metalele toxice şi excesul de mucus care s-a format în organism. Pătrunjelul este considerat “o pastilă de multivitamine”, deoarece abundă în betacaroten, vitamina B12, clorofilă, calciu şi mai multă vitamina C decât citricele.

Ca să prepari acest smoothie detoxifiant ai nevoie de:

- un pahar cu apă plată;
- 1 lingură cu seminţe de susan nedecorticate (sau seminţe de cânepă);
- 1 linguriţă cu seminţe de in (sau seminţe chia);
- puţină sare;
- 1 legătură mare de pătrunjel;
- 1/2 banană;
- 1/2 măr acrişor;
- zeama de la o jumătate de lămâie;
- 1 linguriţă cu pulbere de iarbă de grâu;
- 1/4 linguriţă cu pulbere de ghimbir.

Se pun pe rând ingredientele în blender şi se amestecă până obţii o consistenţă cremoasă.

Foto: Ioana Maroşan

  • Ioana Maroşan, luni, 27.05.2013 09:02

    @ Dan Pulberea din iarba de grau nu este acelasi lucru cu pulberea din orz verde. Ambele sunt o sursa importanta de clorofila si le poti include in diverse bauturi.

  • dan, miercuri, 22.05.2013 11:47

    Salut, in loc de "pulbere din iarba de grau" mai bine ziceai praf de orz verde gasit in farmacie sau plafar, pentru ca asta este.

  • Ana, luni, 22.04.2013 11:31

    Multumesc frumos. Voi caută neaparat

  • Ioana Maroşan, luni, 22.04.2013 10:05

    @ Ana Eu am gasit pulbere din iarba de grau la magazinul Naturalia din Bucuresti, dar am vazut si la Plafar in ultima vreme. Daca nu esti din Bucuresti, poti sa comanzi din diverse magazine online: beorganic.ro, veganlife.ro sau rawveganmall.ro

  • Ana, luni, 22.04.2013 06:40

    Unde putem găsi pulbere de iarba de grâu? Multumesc, Ana

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro