Cafeaua de cicoare: Ce beneficii are pentru corp şi cum trebuie consumată
Să fii sănătoasă / De Ioana Maroşan, 15.05.2013

Cicoarea este recunoscută încă din Antichitate pentru proprietăţile sale curative. În Egiptul Antic era folosită pentru tratarea bolilor de ficat, rinichi şi fiere.

Ca să prepari cafeaua de cicoare ai nevoie fie de rădăcina măcinată şi coaptă a plantei, fie de cicoare instant. Are un gust uşor amărui pe care îl poţi atenua adăugând puţină miere de albine şi lapte vegetal. Mi-am amintit zilele trecute că bunicul meu consuma cu regularitate cafeaua de cicoare pe care o lua dimineaţa cu el la câmp. Nu mai reţineam dacă mi-a plăcut pe vremea aceea, deoarece eram prea mică, de aceea mi-a stârnit curiozitatea în urma cu un an să încerc cafeaua de cicoare. Nu pot să spun că mi-a plăcut în mod deosebit şi am abandonat-o o bună perioadă de timp. Săptămâna aceasta i-am mai dat o şansă şi în mod suprinzător mi s-a părut chiar delicioasă. Cu puţină miere capătă un gust caramelizat, nu este foarte amară şi mi-a amintit de ceaiul din zahăr ars cu lămâie pe care mi-l făcea mama când eram mică.

Se pare că cicoarea este folosită din vechime pentru tratarea diverselor afecţiuni, în special cele legate de digestie şi constipaţie. În plus, există anumite cercetări recente care relevă faptul că această cafea ar fi indicată persoanelor diabetice, deoarece conţine insulină. Iată ce alte beneficii aduce cafeaua de cicoare:

- calmează durerile abdominale;

- te scapă de constipaţie, stimulând digestia;

- nu vei avea probleme cu somnul, deoarece nu conţine cofeină;

- protejează ficatul şi fierea;

- combate oboseala şi ajută la concentrare;

- ajută la detoxifierea organismului;

- este recomandată persoanelor care doresc să slăbească.

În plus, trebuie să ştii că cicoarea are numeroase vitamine (A, B, C, E şi K) şi minerale (fier, fosfor, calciu, potasiu, magneziu), aducând un aport însemnat de nutrienţi organismului.

Cum să prepari cafeaua

Eu am ales varianta de rădăcină coaptă şi mărunţită, din care am pus 2 linguriţe la o cană cu apă fierbinte. Se fierbe 2-3 minute sau se lasă la infuzat sub capac. Se strecoară şi se îndulceşte cu puţină miere de albine.

  • cezar alex, sâmbătă, 30.08.2014 10:43

    Consum de m,ult cicoare instant si nu mai fac tensiune de la cafea .

  • mihai, vineri, 25.04.2014 10:21

    cicoarea e recomandata consumatorilor de cafea.eu am avut probleme de la cafea dar nu reuseam sa ma las de ea.dar mereu merg in rep.molodva si de acolo cumpar cicoare de la rusi.asa am scapat de cafea.ma simt minunat

  • Angi, marţi, 17.12.2013 06:28

    Cafea cicoare , solubila, gasiti la magazinele Carrefour .

  • george, luni, 18.11.2013 19:44

    Pentru cei ce nu stiu . Cicoarea popular se mai numeste in unele zone susai . Primavara se consuma sub forma de salate verzi . Un deliciu.

  • ionela, luni, 21.10.2013 11:02

    eu am cumparat chiar azi,din belgia dintr-un magazin care e si la noi,mega image,produs de nestle,chiar e buna,eu una nu beau cafea si asta e un bun inlocuitor

  • Andreea, duminică, 20.10.2013 19:48

    Cafeaua instant de cicoare, naturala si cu diferite adosuri se gaseste la magazinele DM. Au cam toate orasele mari, daca e pana si aici, in Braila, un DM mare. Succes in a gasi, e foarte buna ^_^

  • Cristiana, vineri, 04.10.2013 12:10

    Cafeaua de cicoare se vinde in magazine,are si adaosuri :cu macies,cu ablepiha,cu romanita etc. Si nu e amara de loc,e foarte gustoasa. La mine o adora si fetita (2,5 ani) o bea cu gust.

  • Ioana Maroşan, luni, 16.09.2013 10:18

    @ Andra Incearca la plafar sau cauta in magazinele naturiste de pe internet.

  • Andra, miercuri, 11.09.2013 14:15

    De unde pot face rost de aceasta planta sau macar de radacina coapta? Se gaseste la plafar? Multumesc

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro