Recunosc sunt dependentă. Meteo dependentă! Nu pot să mă obişnuiesc cu vremea care se schimbă odată la 5 minute. Este motivul pentru care nu m-am mutat la Londra. Dar a venit Londra după mine.
Iar când plouă trebuie să am o ocupaţie. Copiii am din belşug, bani nu suficienţi încât să număr în neştire..aşa că ciugulesc.. Şi cam asta am făcut toată săptămâna. Sportul aproape zilnic m-a ajutat însă să nu pun nici un gram în plus şi să ciugulesc relativ sănătos. Săru mâna Profa!
Mulţi m-au întrebat ce erau corzile de săptămâna trecută. Ei bine am curajul să postez chiar câteva imagini filmate, în ciuda uşoarei depresii care mă cuprinde când îmi admir dimensiunile încă impresionante. Şi asta pentru că Red Corde este o şmecherie care chiar trebuie cunoscută.
Nu doar de mămicile care au făcut cezariană şi au probleme cu abdomenul ci de oricine a avut un accident sau incident şi vrea să facă recuperare fără riscuri, controlată sută la sută de kinetoterapeut. Eu personal am înţeles cu ajutorul lui ce făcea corpul meu că să mă ferească de durere şi aşa am ajuns la un pact cu dragul meu partener de...viaţă asta. Eu nu-i provoc durere, el revine încet încet în formă peate tot.
Aveţi aici un filmuleţ: https://youtu.be/wzN-GOw7agU
La filmare mă uit şi eu cu nostalgie, pentru că săptămâna trecută nu am ajuns la Braşov şi nici săptămâna asta nu am şanse. Noroc că Profa Luminiţa Nicolescu a înţeles deja ce e de făcut şi îmi adaptează exerciţiile în consecinţă. A mai fost săptămâna în care am filmat cu Valentina Pelinel şi Anca Serea, două gravidutze ce arată senzaţional şi care sper eu să relanseze trend-ul naşterilor naturale.
Nu am înţeles niciodată cum poţi să spui că alegi cezariană pentru că ţi-e frică de durere...dacă eşti sensibilă la durere, cezariană va fi un chin. Dacă nu, naşterea naturală va fi floare la ureche si te vei bucura de maternitate în 2 ore, nu în 2 săptămâni. Sau luni...
A fost şi săptămâna cu două aniversări la două nou deschise restaurante cu mâncarea mea favorită- humus! Acum pe bune, eu înţeleg multe, dar la humus nu rezist...şi prefer de mii de ori să fac dublul exerciţiilor la sală decât să-mi ia cineva farfuria din faţă.
Asta va face procesul de revenire mai lung? Asta e! Îmi asum! Am anunţat de la început că această campanie nu va fi una fulger şi în plus nu voi folosi tertipuri. De un lucru sunt foarte mândră. De revenirea la sală şi de consecinţele ei. În primul rând fetele mele mai mari mi-au urmat exemplul şi se duc fiecare la un sport. Iar în al doilea rând, acum două zile am reuşit un gest istoric!! Să reintru în o pereche de blugi..pre sarcina!!!yupiiiiii!
P.S.: Am două dedicaţii pentru toate mamele din lume- o recomandare să vadă filmul Mother's Day cu Julia Roberts şi Jennifer Anniston şi o caricatură genială despre rolul mamei. Familie...enjoy!