Ei bine m-am îngrăşat! Mult! De data asta nu (doar) în timpul sarcinii ci după naştere, de fapt după ce am ajuns acasă şi n-a mai fost nimeni să-mi dea la ore fixe de mâncare ceva sănătos.

Şi corpul meu, răvăşit de nopţi nedormite şi de răcnetele adorabilei noastre junioare, a intrat în program de avarie. Adică s-a pus pe făcut, precum furnicuţa, provizii. Îmi era foame non stop. Aş fi mâncat orice. Probabil şi lucruri mai puţin agresive, dar acelea necesitau timp de preparare, sau, în cel mai fericit caz, de comandă la "împinge tava".

Dar mie, dacă îmi era foame (vorbesc la trecut că să mă încurajez şi să mă alint în acelaşi timp) trebuia să mănânc. Atunci!! Şi nici o milisecunda mai târziu!! Aşa că mâncam! Orice! Ba nu orice! Cele mai înalt calorice prostii! Bere fără alcool, biscuiţi cu cremă, îngheţată, caju, cartofi prăjiţi... gata, aţi înţeles ideea, mi-e jenă să termin lista. Şi oricum nu aveţi atât timp să citiţi cât am mâncat eu.

Ştiam perfect ce fac, ştiam că fiecare bere e cât o pâine şi că aş putea să o înlocuiesc cu un ceai, ba chiar ar fi indicat pentru sănătatea copilului, dar creierul era în tilt. Şi eu balotam în continuare. Era evident că efortul depus de alăptare nu cerea excedentul acela de calorii. Ba mai mult, îmi obosea organismul şi mai mult, până aproape de secătuire.

Degeaba. Priveam nepuntincioasă pantalonii ce, pe rând, se încăpăţânau să nu-mi mai intre pe corpul cu noi forme şi dimensiuni. Ba, mai nou, nici rochiile deunăzi largi şi în timpul sarcinii...

Am alături un soţ minunat care a încercat să mă încurajeze, să-mi spună cât sunt de frumoasă, să mă ajute efectiv cu copilul ca eu să am şi timp pentru mine, ba chiar s-a îngrăşat cot la cot cu mine, renunţând la programul lui obişnuit de sport susţinut. Asta în loc să mă motiveze m-a băgat şi mai mult în depresie... nu doar că îmi bat joc de corpul meu şi de stomacul copilului, dar îmi chinui şi bărbatul adorat...

Şi uite aşa m-a prins Crăciunul... mai e nevoie să scriu negru pe alb ce măcel a fost în acele zile? Mă voi limita să mărturisesc un concurs barbar între mine şi fiica mea abia ajunsă la pubertate, de a termina o cutie imensă de mini Snickers cu care prietena mea Vivi credea că o să-şi bucure cei trei nepoţi un an întreg. Ei bine, i-am salvat noi de la riscurile consumării zahărului în exces... Şi în timpul acela copilul urla de colici... cred şi eu biata de ea... şi eu eram balonată până la Dumnezeu... şi abia suflam după o plimbare în aer liber...

Intrasem într-un cerc vicios - nopţi nedormite din cauza urletelor provocate de colici, dulciuri îngurgitate, pasămite să mă ţină în picioare, noi crampe stomacale ale domnişoarei, altă porţie de cartofi prăjiţi, iar urlete, frustrări, învinovăţiri, iar nesomn...

Până când într-o zi am spus "Gata!!!" şi uite m-am apucat să scriu. Să vă scriu. Şi să vă propun o redresare în direct. În timp real. Împreună. Câte femei mai sunt în situaţia mea, cu sau fără scuză pruncului de alăptat? Hai să ne unim şi să facem paşi mici, dar siguri, către o viaţă normală, sănătoasă, fericită, în forma (corpului) potrivită pentru noi!

E mai uşor împreună! Am ales denumirea campaniei exact pentru a evidenţia faptul că nu va fi vorba doar de slăbit, ca şi scop în sine, ci şi de tonusul trupului, sufletului şi al minţii. Să fim în formă, aşadar! Vreţi? Eu voi scrie aici, în fiecare săptămână cu ce m-am confruntat, ce am făcut, ce mi-a reuşit, ce nu. Ce sfaturi am primit, ce am simţit să fac, ce nu. Sinceritatea va fi cuvântul de bază.

Am mai trecut o dată prin asta, după naşterea Vanessei, atunci am beneficiat de ajutorul Mihaelei Bilic şi a Profei Luminiţa Nicolescu, sfaturile lor le-am integrat şi le voi folosi şi acum, atunci când voi simţi că mi se potrivesc dar voi fi deschisă şi la soluţii noi, potrivite situaţiei mele de acum. Nu voi pregeta să cer ajutor colegelor şi prietenelor mele, atât din domeniul nutriţiei cât şi din cel al dezvoltării personale.

În primul rând vreau să-mi definesc obiectivul

Eu mi-am propus să slăbesc frumos şi sănătos câte 1 kg pe săptămână, cu voioşie şi producţie de lapte de cea mai bună calitate şi cantitate pentru copilul meu, în mod armonios şi divin integrat. Vreau să ajung la aniversarea de 40 de ani (31 mai anul acesta) în cea mai bună formă! Vreau să am vitalitate şi chef de viaţă din plin, pentru a mă bucura din plin de tot ce am! Şi, Har Domnului, am, în primul rând, o familie extinsă şi minunată!

Pornesc de la 80 de kg (Doamne, îmi vine să plâng când scriu cifra asta, "câştigată" pentru prima oară în viaţă mea). Am să încep prin a-mi notă în această săptămână tot, dar absolut tot ce mănânc!! Când mănânc mai mult, de ce mănânc, adică ce se întâmplă cu emoţiile mele înainte să mănânc fără să mă pot opri? E din frustrare, simt nevoia să mă relaxez, e din masochism, sau ce?
Aştept şi de la voi instantanee de început - imagini, gânduri şi sentimente, apoi intermediare, poveşti, reuşite, eşecuri, soluţii, tot ce simţiţi să împărtăşiţi.

Cred în puterea feminină de a renaşte, de a se reinventa în parametrii optimi, mai ales când provine de la mai multe suflete! Împreună ne va fi mai uşor!

Cu drag,
Roxana Gabor Iliescu