Atitudinea hormonilor mei în perioada alăptării se aseamănă cu cea din sarcină. Adică o zi sunt high, o zi sunt în cele mai adânci abisuri. Sau două cu două, sau, ca la ture, 12 cu 24...în care evident, 24 sunt orele în care mi se pare că totul e inutil. Zău, îmi pare rău că nu am scris duminică.

Veneam după două zile de mişcare pe munte într-o companie super (toată familia plus o pereche de bunici plus o pereche de naşi), după vizionarea unui film splendid (Cartea Junglei 3D, pe bune, o experienţă de nepierdut!!!) şi după primul weekend în care am reuşit, în ciuda ispitelor, să mănânc decent.

Adică 3 mese pe zi, dar, cum spune Profa, sub nivelul de saturaţie. Ba o supă de găină de excepţie, dimineaţă rondele de orez cu urdă, ulei de măsline şi multe legume, salate fără număr, fructe, ce mai, foarte mândră am fost.

Apoi toată săptămâna trecută şi luni inclusiv am fost la sală cot la cot cu fetele şi n-am leşinat foarte grav... În schimb muşchii mei au început să se simtă băgaţi în seama şi mi-am adus aminte ce înseamnă să încordezi abdomen, fese, chestii...

E incredibil cât de mult îşi doreşte defapt corpul nostru să fie în formă...Iar atmosfera de la sala Luminiţei Nicolescu nu se compară cu nimic din tot ceea ce am întâlnit prin cele mai fitoase cluburi... Nu contează ce conturi ai sau cât de des apari la televizor, acolo toate avem acelaşi ţel - să fim din nou şi mereu în formă. Aşa că ne încurajăm reciproc, ne lăudăm, ne admirăm, ne cunoaştem şi ne dăm sfaturi pentru viaţa de zi cu zi, savurăm cafeluta şi celebrele alune coapte special de Profa pentru noi, ce mai, ziua începe altfel.

Luni însă, tot feng-shui-ul mi s-a dat peste cap când am realizat că pe laptop-ul meu nu se modificase ora şi eu verificăm mailurile liniştită în timp ce era deja timpul să fi ajuns la film cu întreaga familie, la un desen animat, Un lup între oi. Poate părea o prostie. Pentru mine însă, care îmi propun mereu să fac mai multe lucruri decât mă ţine cămaşa şi în consecinţă întârzii mai peste tot, era un nou eşec. Îmi propusesem o seară liniştită, în familie, fără alergătură, răsfăţaţi de petrecerea de lansare a filmului. Şi în schimb m-am trezit din nou să arunc ceva pe mine la repezeală, să gonesc copilele dichisite nevoie mare pentru eveniment, să mă rog de fiecare stop să se facă mai repede verde şi în final să intrăm în sală la câteva minute după începerea filmului şi evident după încheierea petrecerii aferente.

Nimic din ce s-a străduit iubitul meu apoi să facă să-mi ridice moralul (o vizită prelungită în Cărtureşti, un iaurt îngheţat pentru fete după, drăgălăşenii) nu a reuşit să-mi ia senzaţia de...degeaba.. Care probabil s-a transmis şi bebeluşei, drept pentru care s-a trezit de vreo 4-5 ori fără chip de împăcare în afară alăptatului prelungit.

Rezultatul? O dimineaţă cu amândoi mahmuri, în care iubitul meu nu a avut nici curaj nici suflet să mă trezească înainte de 10, adică mult prea târziu că să ajung la sala... Mi-am zis -"Nu-i nimic, merg diseară la înot". Doar că s-a făcut cumva de în mijlocul pregătirii cinei am realizat că fetele trebuiau deja să fie la dans, eu visam la o masă împreună, ele nici poveste să-şi aducă aminte de programul lor ci se distrau fericite cu Suria...

Şi iar au tropăit hormonii, am trecut prin faţa oglinzii şi m-am văzut enormă, nu mi-am găsit geanta de înot şi mi-a venit să plâng, copilul mi-a simţit dispoziţia şi a început să urle...bref - mi-am rugat iubitul să iasă singur cu ea afară şi eu m-am dus să mă culc....

Am căzut lată 3 ore, am hrănit regulamentar pruncul fericit să mă vadă şi să se joace dar nicidecum să adoarmă , aşa că iată-mă scriind textul acesta la 2.30 dimineaţa, cu furtună afară şi cu senzaţia că ce am construit în 10 zile am dărâmat în una.

Ştiu că nu-i aşa, cântarul îmi semnalizează entuziasmat că am ajuns pentru prma oară în 7 luni la 75.5 kg, adică greutatea cu care am ieşit din maternitate, dar eu, în loc să văd partea plină a paharului, aud vocea severă care-mi spune că aş fi putut să fiu mai atentă după naştere şi să nu mă îngraş încă 5 kilograme, că azi nu mi-am simţit deloc muşchii încordaţi, că am celulită, că... Ştiţi la ce mă refer, probabil o aveţi şi voi pe duduia voastră care va ceartă non stop în cap, nu?

Ei, uite de aceea aş fi vrut să scriu duminică, să pot trasmite entuziasmul meu sincer...
Azi nu pot. Ştiu că mâine va ieşi soarele, dar acum e furtună, plouă, tună şi fulgeră. Mă duc să-mi trăiesc furtuna să văd ce noutăţi are pentru mine... Ne întâlnim pe cer senin, sper!! Somn lin!