Dacă aveţi un frate şi o soră, atunci vă amintiţi şi certurile din copilărie. Puteau fi dramatice, tumultuoase, dar se linişteau la fel de repede că ploile de vară. Copii fiind, putem iubi fundamental şi urî fundamental în următoarea secundă, pentru ca apoi să uităm şi să o luăm de la capăt.
Din păcate, această capacitate de a fi cu sufletele uşoare e mai greu de găsit la un adult. Certurile pot deveni piedici în calea unor relaţii bazate pe multă iubire, doar pentru că orgoliul poate fi mai puternic.
Dorina este una din acele fete care au crescut cu un frate mai mare. Iubitor şi protector, la fel cum şi Dorina era foarte iubitoare şi ar fi făcut totul pentru fratele ei.
Din fericire, au reuşit să îşi păstreze această relaţie şi pe perioada adolescenţei şi ca adulţi tineri. S-au sfătuit cu privire la notele proaste, dar şi la facultatea pe care să o urmeze sau băiatul care e mai serios şi fata care e mai frumoasă.
Dorina a găsit un băiat cu care a rămas destul de repede într-o relaţie stabilă, Paul caută mai mult decât ea. În timp, Dorina s-a obişnuit cu faptul că fratelui ei îi plac fete care “nu prea sunt de nasul lui”. Cum ştia că el nu prea vrea să se “aşeze”, le privea că pe nişte fluturi coloraţi care vin în vizită în viaţa lor, stau puţin şi pleacă. Oricât ar fi fost de sincer, îi şi respecta mult alegerile, aşa că nu l-ar fi rănit în vreun fel, aşa că nu i-a spus prea multe despre părerea ei.
Nici nu şi-a dat seama cum una din acele fete a rămas în viaţa lui. Nu a mai socotit săptămânile şi lunile, a privit la asta doar când el i-a spus că se vor căsători în curând.
Abia atunci a început şi Dorina să se uite mai serios la acea fată, care urma să îi fie cumnată. Nici una din ele nu încercase vreodată să aibă o relaţie una cu alta, detaşarea părea să fie reciprocă. Şi până la urmă, pentru Dorina nu era vreo problemă, atât timp cât relaţia cu fratele ei rămânea aceeaşi. Şi a rămas, pentru că se întâlneau amândoi, vorbeau mereu la telefon, erau la fel de conectaţi ca întotdeauna.
Cumva simţea că cea care acum era cumnata ei nu era prea încântată de acest lucru, dar nu s-a gândit că e ceva de lămurit în asta şi aşa că nu a făcut nimic.
Pe neaşteptate, a apărut o invitaţie de a-i vizita pentru câteva zile, ei fiind în alt oraş. Cum Dorina era liberă şi îi era dor de fratele ei, a acceptat invitaţia. Era prima oară când erau toţi trei în acelaşi spaţiu, pentru mai mult timp.
Restul a venit aproape de la sine. Un mic incident, o situaţie de care nici nu ţii cont atunci când relaţiile sunt normale, şi soţia lui Paul a hotărât să se supere. A hotărât să se supere atât de tare, încât a plecat de acasă. Dorina a plecat şi ea la casa ei, cu un gust amar în suflet.
Fratele ei, ocrotitor şi iubitor, rămăsese acelaşi. Iar sufletul lui era probabil sfâşiat între o soră şi o soţie pe care le iubea şi vroia să le ocrotească.
Apoi a primit un telefon de la fratele ei. S-a împăcat cu soţia imediat după plecarea ei şi era bucuros. Însă, de acum, avea de respectat o condiţie: soţia lui îl pusese să aleagă între ea şi sora lui. Nu mai vroia să vorbească cu sora lui sau să se viziteze.
Ştia că sora lui îl va înţelege şi că va fi în continuare sora lui indiferent de condiţii. Aşa că s-a gândit că această dorinţa a soţiei îi va da dreptul la o căsnicie liniştită.
Aş vrea să o ajut pe prietena mea, dar nu prea pot. O discuţie sinceră şi aducătoare de respect între cele două femei ar putea fi miraculoasă, dar vor vrea ele să facă asta sau mai degrabă vor prefera să stea fiecare supărată "pe partea ei drum"?
O relaţie negestionată a dus la o ruptură dureroasă pentru toţi cei implicaţi. Nepregătit să o piardă, fratele a hotărât să o asculte. E într-un moment în care nu poate duce o despărţire şi speră că sora lui va fi acolo, indiferent de decizia lui.
Parerea ta vine din zona bunului simt, unde ar fi minunat daca am fi cu totii. Insa, dupa cum stii, problemele apar nu cand toti coopereaza, ci cand unii aleg sa se apere in loc sa contribuie, sa lupte in loc sa armonizeze. Experienta ta de viata te-a ajutat sa interpretezi lucrurile cu calm si respect fata de ceilalti, insa o alta persoana poate folosi aceeasi experienta de viata pentru a interpreta cu totul altfel realitatea si ca atare poate alege sa se poarte total diferit...
Buna!Sunt la randul meu sora cu 2 frati si stiu prin ce poti trece in astfel de momente.E greu sa stii sa imparti un barbat cu care ai ales sa fii in viata cu o alta persoana fie ea mama sau viitoare cumnata,dar daca aceasta impartire este facuta de doua sau mai multe persoane cu capul pe umeri,cu o gandile limpede si logica nu va fi foarte dificila alegerea.Daca se ajunge la limita si nu se va gasi o cale de a te vizita,rade,glumi,a face un ambient de familie nu ramane decat sa alegi calea de buna ziua cu cumnata si mai amanuntit doar cu fratele.La urma suntem constiente ca,ca femei suntem in stare de orice pentru a avea ceva doar pt noi.Daca se pastreza o limita in toate eu zic ca se poate ajunge la un consens.. acum lasand teoria deoparte eu zic ca o femeie cand intra in noua familie ar trebui sa tina cont ca acolo este un ''intreg'' si ea nu trebuie sa se infiltreze ca apa si sa il sparga...daca poate face ceva spre bine,ok,daca nu,sa il lase asa,sau ar mai fi o optiune...sa ne alegem cumnatele :))).