Îmi amintesc de o prietenă care a fost numită într-o poziţie de conducere. Ştia să se facă plăcută de şefi, le câştigase încrederea destul de uşor, lucrurile se mişcau repede în companii în anii 2000 şi era uşor să avansezi.
Din punct de vedere al competenţei însă, nu avusese suficient timp pentru a asimila tot ceea ce ar fi avut nevoie că să se simtă un şef confortabil. Nu ar fi mărturisit însă asta nici măcar ei.
Când a îmbrăcat haina de şef, a devenit brusc o altfel de persoană. A schimbat radical comportamentul faţă de subalternii ei, care până ieri erau colegii de birou, pe o poziţie de egalitate cu ea.
Dintr-o fată drăguţă şi comunicativă, a devenit o şefă critică şi acidă. Şi ţipa. Ştia să ţipe din orice.
Devenise specialistă în a descoperi greşeli mici şi în a le transforma în greşeli mari. Ameninţa cu datul afară şi propovăduia valori care ţin de standarde înalte şi competenţă ridicată.
Când te întâlneai cu ea, nu făcea decât să se plângă şi să spună cât de ocupată este şi cât de dobitoci sunt toţi ceilalţi. Preamărind sacrificiile sale nu părea suficient pentru a se simţi bine, avea nevoie şi să îi coboare pe toţi ceilalţi suficient de jos pentru a se simţi în siguranţă.
A ţinut-o aşa o perioadă destul de bună şi poate ar fi ţipat şi astăzi, dar un subaltern a ajutat-o să facă diferenţa. Şi ea a ales să o facă.
Într-o zi, el i-a spus că nu mai suportă să se ţipe la el, că pentru el stresul e prea mare, că a început să aibă probleme cu somnul şi să se simtă mereu ameninţat. Acest stress nu îl ajuta decât să facă mai multe greşeli decât înainte şi îşi dă seama că asta nu va duce la nimic bun. Aşa că a rugat-o să îşi schimbe atitudinea sau să îl dea afară. Vorbea frumos şi cald şi fără a fi patetic. Era atât de sincer şi de deschis că ea rămăsese fără nicio replică.
Şi-a dat seama cum e văzută de ceilalţi. S-a oprit şi s-a gândit la ce s-a întâmplat cu ea. Nu era sigură pe ea. Nu avea încredere că se va putea impune în faţa colegilor, care aveau la fel de multă experienţă ca şi ea, iar unii poate erau chiar mai pregătiţi. Şi-a dat seama că se simte inferioară lor şi credea că prin această atitudine ostilă va compensa nesiguranţa sa şi se va impune. Credea că vorbind de standard înalte va reuşi să ascundă faptul că ea nu simte că a ajuns la ele.
Credea că ţipând destul de tare va umple golul de nesiguranţă care îi măcina mintea.
Ea a reuşit să îşi asume acest lucru. S-a pregătit mai mult profesional, şi-a asumat nişte sacrificii, dar într-un an era deja fluentă profesional şi îi plăcea ce face. S-a aplecat apoi mai mult asupra propriei fiinţe pentru a căuta sursa nesiguranţei, dar şi alte moduri de a-i face faţă, acceptând-o şi integrând-o în propria fiinţă mai degrabă decât străduindu-se să o ascundă şi să o ignore.
Iar dacă ţipă, a învăţat să îşi şi asume greşelile şi să îşi ceară scuze.
Citeste in continuare
-
Cum să reacţionezi atunci când explicaţiile devin justificări
Antistres
-
Sentimentul de inferioritate te poate ajuta să evoluezi
Antistres
-
Cât de importantă este comunicarea şi să spui exact ceea ce vrei
Antistres
-
A vorbi sau a nu vorbi despre problemele tale? Tu cum procedezi?
Antistres
-
Îţi saluţi vecinii de bloc sau le ţii liftul? Cum e bine să procedăm
Antistres
Draga Cornelia, Nu o cunoastem pe sefa ta, tu insa ii poti observa niste comportamente iar eu pot sa iti spun cu siguranta ca orice comportament de superioritate apara un sentiment de inferioritate. Straduinta ei pare a fi de a demonstra ca este o sefa competenta, care munceste mult si are multe de rezolvat, care nu face greseli, ideile ei sunt cele mai bune (sau sunt mereu bune). Daca in interiorul ei s-ar simti competenta, i-ar fi usor sa fie contrazisa de cineva. Pentru ca insa este nesigura, fiecare discutie devine pentru ea o lupta in care trebuie sa arate ca este buna. Se pare ca sefa ta crede ca este o sefa buna doar daca nu greseste niciodata (si de asta nu poate recunoaste ca a gresit sau nu poate fi contrazisa). De asta intra usor in panica, pentru ca orice provocare noua este pentru ea un test existential. E ca si cum in sufletul ei s-ar simti mica, dar face totul pentru ca ceilalti sa nu vada asta. Insa orice noua situatie ii pune in pericol camuflajul si risca ca voi sa vedeti cum este ea de fapt: insuficient de buna pentru a fi sefa. Daca te face sa te simti mai bine, calvarul ei interior e pe masura chinului pe care il provoaca celor din jur. Insa, faptul ca putem explica comportamentul celor din jur nu inseamna ca il putem si justifica. Uneori insa ajuta sa intelegi ca in fata ta nu e un om rau, ci un om care a invatat ca acesta e singurul mod in care se poate comporta pentru a justifica (siesi in primul rand) ca este acolo unde este. Sefa ta ar deveni o alta persoana daca si-ar da voie sa se simta sigura pe pozitia pe care o are, sa isi dea voie sa greseasca, sa invete sa coopereze cu oamenii in loc sa lupte cu ei. Sa ii respecte pe ceilalti ca egali. Destul despre sefa ta, hai sa vorbim despre tine. Si tu poti invata multe si poti folosi aceasta situatie de viata pentru a te respecta mai mult pe tine. Nu stiu daca sefa ta se va schimba vreodata sau daca nu ai da peste acelasi tip de sef daca pleci in alta parte. E posibil, dar pana atunci, gandeste-te ce poti face tu. Stresul pe care il acumulezi in fiecare zi nu dispare. Se cumuleaza undeva si va aparea sub o forma sau alta, intr-un moment sau altul. Poate fi un atac de panica peste 6 luni sau o boala somatica peste 5 ani. Sa speram ca nu, dar uita-te in jurul tau. Tot mai multi tineri la 30-40 de ani au diabet sau probleme cardiace. Nu uita: sefa ta e responsabila pentru comportamentul ei, dar tu esti responsabila pentru emotiile tale. Tu alegi cum te simti! Pare greu, dar crede-ma, rasplata e pe masura.
Da ma confrunt si eu cu aceeasi problema. Sefa mea sufera de de acelasi narcisism ,isi plinge de mila pentru volumul de munca pe care de fapt noi il efectuam,poarta doar monologuri de dialog nici nu poate fi vorba, nici nu indrazneste nimeni din colectiv sa o contrazica, greselile ei le transpune de fapt pe umerii nostri de parca noi am fi sursa ei de nenorocire. Este un calvar sa mergi in fiecare zi la serviciu cu frica de neprevazut ,sa stai in stres asteptind clipa cand v-a gasi din nou motiv de suspans. Sunt foarte multe probleme ca in orioce firme dar se pot rezolva cu tact si rabdare fara motiv de panica. Si inca ceva foarte deranjant cand face tot posibilul de a atita colegii intre ei inventind scenarii absolut ridicole ,rastalmacite ,aberante pentru a isca cearta si ranchiuna. Nu stiu cum sa o abordez nu indraznesc sa o provoc la un dialog pentru ca nu am acel dram de obraznicie pe care l-ar merita din plin. Va multumesc.M-au ajutat putin si aceste cateva rinduri scise Cornelia