Punerea sub interdicţie este o instituţie menită să protejeze interesele şi drepturile persoanelor care nu au discernământ pentru a se îngriji ei înşişi de acestea.

Potrivit dispoziţiilor articolului 164 din Noul Cod Civil în categoria persoanelor care pot fi puse sub interdicţie se încadrează alienaţii mintali, debilii mintali precum şi minorii, a căror lipsă de discernământ este atestată printr-un raport de expertiză psihiatrică medico-legală.

Interdicţia poate fi cerută de către Autoritatea Tutelară, dar şi de către persoanele enumerate în articolul 111 din Noul Cod Civil:

- persoanele apropiate minorului, precum şi administratorii şi locatarii casei în care locuieşte minorul;
- serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării morţii unei persoane, precum şi biroul notarial public, cu prilejul deschiderii unei moşteniri;
- instanţele judecătoreşti, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părinteşti;
- organele administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire precum şi orice altă persoană.

1. Cererea de punere sub interdicţie se introduce la judecătoria de la domiciliul persoanei, instanţa urmând a se pronunţa asupra acesteia printr-o hotărâre ale cărei efecte se produc de la data când hotărârea rămâne definitivă.

2. Până la soluţionarea cererii de punere sub interdicţie, instanţa va putea numi un curator special pentru îngrijirea şi pentru reprezentarea celui a cărui interdicţie a fost cerută, precum şi pentru administrarea bunurilor acestuia.

3. Hotărârea de punere sub interdicţie se va comunica, fără întârziere, de către instanţa judecătorească ce a pronunţat-o, instanţei locului unde a fost înregistrat actul de naştere al celui pus sub interdicţie, spre a fi transcrisă în registrul anume destinat.

4. Prin hotărârea de punere sub interdicţie, instanţa de tutelă numeşte de îndată un tutore în vederea ocrotirii celui pus sub interdicţie. Pe perioada cât este tutore, el are obligaţia să îngrijească de cel pus sub interdicţie, spre a-i grăbi vindecarea şi a-i îmbunătăţi condiţiile de viaţă, întrebuinţând la nevoie toate veniturile sau chiar toate bunurile celui îngrijit.

5. Ridicarea interdicţiei se realizează tot prin intermediul instanţei de judecată, atunci când încetează cauzele care au dus la luarea acestei măsuri şi după ce sunt ascultate concluziile procurorului.

6. Cererea de ridicare a interdicţiei se poate face de către toate persoanele care pot să ceară şi luarea măsurii. Mai mult decât atât, aceasta poate fi cerută de însăşi persoana pusă sub interdicţie.